Jurnalistul român Andrei Gheorghe a murit la doar 56 de ani

Date:

Share post:

Cunoscutul jurnalist român Andrei Gheorghe a fost găsit decedat luni seara, după ora 22,00, la domiciliul său din localitatea Voluntari.

Potrivit Poliţiei Ilfov, în jurul orei 22,15, poliţiştii IPJ Ilfov au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că, în localitatea Voluntari, a fost găsită o persoană decedată. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, pentru a stabili identitatea persoanei şi cauzele producerii decesului. Acesta a fost identificat ca fiind Andrei Gheorghe, în vârstă de 56 de ani.

Andrei Gheorghe s-a născut la 14 ianuarie 1962, la Lipetk, Rusia. A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti (secţia rusă-engleză), scrie AGERPRES.

Şi-a început activitatea jurnalistică în 1991, ca reporter special la Radio Constanţa, unde a rămas până în 1993. Consacrarea i-a adus-o emisiunea de radio “13-14”, realizată la Pro FM Bucureşti (1996-2002). La postul PRO TV a moderat şi emisiunea “Lanţul Slăbiciunilor”.

În 2002 şi 2003, a realizat la Antena 1 emisiunea “Gheorghe” şi a reluat emisiunea “13-14”, mai întâi la Radio 21 şi apoi la Radio Total (2005-2006).

A avut un rol secundar în filmele “Amen” (2002) al lui Costa Gavras, “Tinereţe fără tinereţe” (2007) al lui Francis Ford Coppola şi a colaborat cu trupa de hip hop “Paraziţii” pentru albumul “Irefutabil”. A mai realizat un scurtmetraj în 2008, numit “Dubla personalitate”.

În 2006 a publicat volumul “Midnight Killer – Banalitatea s-a născut la oraş”, însoţit de un CD audio în colecţia “Ego Publicistica” de la Editura Polirom.

În 2004 a devenit consilier media şi realizator de emisiuni (“Politică, frate!” şi “Am o ştire pentru tine!”) la Realitatea TV, post cu care a încheiat colaborarea în mai 2008.

A scris la”Academia Caţavencu” şi în ghidul “24-FUN”. În afară de realizarea de emisiuni radio şi TV, a deţinut funcţii de conducere la posturile unde a lucrat: director de programe la Radio Sky Constanţa şi Pro FM Bucureşti, director de programe al trustului Media Pro, consilier în probleme de marketing la Antena 1 Bucureşti.

La 16 martie 2009 a revenit în trustul Realitatea-Caţavencu, unde a fost realizatorul emisiunii “Cu Gheorghe şi Mihaiu” de la Radio Guerilla. Din septembrie 2009, timp de trei luni, a fost moderatorul unui reality show românesc difuzat la postul TV Kanal D: “Rătăciţi în Panama”.

La 4 ianuarie 2010, Andrei Gheorghe a preluat funcţia de consilier al ministrului finanţelor, Sebastian Vlădescu, fiind responsabil cu coordonarea Departamentului de Comunicare. A ocupat acest post până la 26 februarie 2010, când Ministerul Finanţelor a încetat relaţiile contractuale cu acesta.

A realizat emisiunea “Clubul de poker” la postul Prima TV în România (septembrie – decembrie 2010) şi “Salutare Naţiune” pe canalul Prime în Republica Moldova (Chişinău) (2010-2011). În cursul anului 2012 a realizat emisiunea-interviu “Oameni şi oameni” la postul The Money Channel.

Sursa:Ordinea Zilei
spot_img

Articole asemănătoare

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Foto

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Imaginile vorbesc de la sine și le vedem în articolul de azi.

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? Câteva idei … Foto

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? La această întrebare vom răspunde cu câteva sugestii de cadouri potrivite pentru fiecare dintre noi, mari și mici.

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când?

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când? La aceste trei întrebări răspundem în cele ce urmează.

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la …

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la ... Pentru a afla răspunsul la întrebare, citim materialul care urmează, azi, la Infoanunț.