La volanul unui camion, cu permis de conducere fals

Date:

Share post:

La trecerea frontierei de stat au fost depistați doi bărbați care au prezentat permise de conducere falsificate.
Ilegalitatea acestora a fost deconspirată de către polițiștii de frontieră din punctele de trecere a frontierei Vulcănești și Cahul, în dimineața zilei de miercuri, 18 mai 2022, după cum se arată într-un comunicat emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.
Prima persoană documentată este un cetățean al Ucrainei, care s-a prezentat la intrarea în Moldova, la volanul unui camion.
În timpul controlului, polițiștii de frontieră din Vulcănești au depistat indici de falsificare a permisului de conducere. Actul suspectat de fals ar fi eliberat de autoritățile ucrainene. Fiind întrebat, șoferul a recunoscut că fiind constrâns de circumstanțe, a apelat la un intermediar căruia i-ar fi achitat 500 de dolari, pentru perfectarea actului. La fel, acesta a precizat că ar fi frecventat cursurile de instruire auto, dar nu a reușit susținerea examenului.
În al doilea caz, vizat în cercetări este un conațional, deținător al cetățeniei bulgare. Bărbatul, locuitor al orașului Taraclia, s-a apropiat la linia de control în calitate de șofer al unui autoturism, înmatriculat în Bulgaria. La controlul de frontieră a prezentat permisul de conducere, care ar fi emis de autoritățile bulgare.
La verificarea suplimentară a documentului, polițiștii de frontieră din Cahul au stabilit că acesta este falsificat. Bărbatul a declarat că actul și l-ar fi obținut pe cale legală, personal ar fi mers în Bulgaria pentru a-l perfecta.
Documente falsificate au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei. În continuare, cercetările se desfășoară sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în acte oficiale (art.361 al.1, Cod Penal al RM).
Text și foto: Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI RM
spot_img

Articole asemănătoare

Cum arată portretul lui Horea, expus în premieră la Muzeul Național Brukenthal

Portretul lui Horea realizat de artistul Ioan Constande expus în premieră la Muzeul Național Brukenthal. Mai multe amănunte în cele ce urmează.

1 Decembrie – Ce îți doresc eu ție, dulce Românie? Concurs național de eseuri istorice

Muzeul Țării Crișurilor Oradea, Complex Muzeal,  organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Universitatea din Oradea și Inspectoratul Școlar Județean Bihor, un nou concurs online de eseuri istorice, având ca temă: 1 Decembrie - Ce îți doresc eu ție, dulce Românie?  care este destinat tinerilor din gimnaziu și liceu.

Iată care sunt tendințele de călătorie înregistrate la Târgul Online de Turism, inclusiv ofertele Black Friday

În cadrul Târgului Online de Turism din luna noiembrie, IRI Travel, unul dintre cei mai cunoscuți touroperatori din România, a analizat evoluția vânzărilor pentru destinațiile sale principale.

Despre rezultatele operațiunii JAD Finestra 3, organizată la frontierele Republicii Moldova

În prima jumătate a lunii noiembrie 2023 a fost desfășurată operațiunea internațională JAD Finestra 3. În Republica Moldova operațiunea a unit în acțiuni pe linie de prevenire, detectare și combatere a diferitor ilegalități Poliția de Frontieră, Serviciul Vamal și Agenția Europeană FRONTEX.