Lugera – The People Republic anunță obținerea primei certificări MSI 20000 din România

Date:

Share post:

The People Republic devine prima societate din România care obține certificatul de atestare a calității situației financiare a companiilor – MSI 20000.

Certificatul de conformitate a fost atribuit de către grupul german DEKRA, numărul 1 european în materie de audit și certificare, în urma unui audit realizat în colaborare cu IWK Corporate și încadrat în mod strict în baza specificațiilor standardului MSI 20000, standard elaborat de către MSI Observatory, se arată într-un anunț informativ emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.

Lugera – The People Republic este o companie care furnizează servicii customizate de HR (recrutare și selecție, payroll, muncă temporară, outplacement, consultanță și alte linii de business), fiind unul dintre jucătorii importanți din acest sector de activitate, cu o experiență de aproape 20 ani, 7.000 de angajați și o cifră de afaceri de 85 milioane euro.

„In contextul actual, transparența și fiabilitatea financiară reprezintă un aspect crucial al dezvoltării economice și este, așadar, important să fim aliniați la cele mai bune practici și standarde financiare. Totodată, este fundamental să avem și să păstrăm o bună stabilitate financiară, atât pentru noi, cât și pentru partenerii noștri. MSI 20000 este un sistem ce poate anticipa eventuale deficiențe, ceea ce îți permite să iei măsuri într-un timp cât mai scurt”, a relatat Bogdan Gabor, Country Manager al Lugera.

MSI 20000 este standardul internațional pentru determinarea calității situației financiare a companiilor, care a devenit, în ultimii 11 ani, un reper economic important la nivel global. Acesta reprezintă un indicator cu privire la guvernanța financiară a unei companii și informează asupra respectării bunelor practici în materie de gestiune financiară, conferindu-i astfel un avantaj concurențial indiscutabil, transmite același comunicat media.

Conceput de experți financiari de prim rang, procesul de certificare utilizează o abordare sectorială pentru a analiza toate datele privind finanțele și managementul afacerilor, printr-un cadru și principii foarte stricte, bazate pe mai multe criterii de evaluare. Diagnosticul este exprimat în funcție de principalele domenii de evaluare, cum ar fi: gestionarea activelor și pasivelor, lichiditatea, riscurile și resursele umane, precum și aspectele comerciale, economice și financiare, constituind astfel o imagine completă asupra sănătății financiare a unei societăți.

MSI 20000 este dedicat tuturor companiilor, de toate dimensiunile și acoperă fiecare sector de activitate, inclusiv cel de resurse umane.

„Procesul de certificare a fost unul laborios și de lungă durată, realizat alături de experți din Paris, însă noi considerăm că acest standard este extrem de util și ne va ajuta la eficientizarea întregului sistem financiar al companiei”, a afirmat Bogdan Gabor, Country Manager al Lugera.

Astfel, unul dintre obiectivele Lugera – The People Republic este înscrierea într-un proces de ameliorare continuă pentru menținerea acesteia în topul companiilor de HR din România. Această nouă certificare atinge, în mod special, alte două obiective importante pentru companie, și anume: să confirme către mediul financiar (acționari, creditori, etc.) soliditatea și performanța sa financiară și totodată să ofere mediului economic (parteneri comerciali, clienți, furnizori) siguranța perenității și solvabilității societății.

Text și foto: Lugera – The People Republic

spot_img

Articole asemănătoare

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! O listă inspirată

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! Paștele este o perioada a reinnoirii si a sperantei si, totodata, momentul ideal pentru a face daruri inspirate, care sa aduca bucurie, sanatate si stare de bine.

Exclusiv: Un anunț gratuit pentru a crește activitatea… Unde? Cine?

Exclusiv: Un anunț gratuit pentru a crește activitatea... Unde? Cine? La aceste întrebări vom răspunde în cele ce urmează. 

Care este termenul limită de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit

Care este termenul limită de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit, pentru persoanele fizice din Republica Moldova.

Vrei să afli despre promovare în 2024, vânzări, video content? Hai pe 11 aprilie la evenimentul…

Vrei să afli despre promovare în 2024, vânzări, video content? Mai multe informații despre ineditul eveniment, în continuare, azi, la Infoanunț.