Mastercard si ANSR lansează Unheard School, prima școală de interpretare mimico-gestuală a muzicii, din România

Date:

Share post:

Mastercard anunță lansarea școlii de interpreți Unheard School, în parteneriat cu Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR), primul proiect din România care va pregăti specialiști în interpretarea limbajului mimico-gestual, care vor traduce muzica artiștilor și trupelor ce vor susține concerte pe scenele din țară. Proiectul continuă inițiativa lansată de Mastercard în această vară, prin care a invitat organizatorii de festivaluri să accesibilizeze evenimentele pentru persoanele cu deficiențe de auz, pentru a le oferi tuturor șanse egale să se bucure de aceste experiențe.

Parteneriatul dintre Mastercard si ANSR a început în prima parte a anului, atunci când, la invitația Mastercard, Amber Galloway Gallego, cel mai cunoscut interpret al limbajului mimico-gestual, specializat în muzică, din lume, a susținut un workshop în România, în cadrul căruia a împărtășit cu membrii ANSR tehnicile limbajului și interpretării muzicii. Ulterior, Mastercard a lansat Sensory Playground, hub-ul senzorial care le-a oferit participanților la festivalurile din acest an ocazia de a sparge bariera sunetului, prin tehnologii inovatoare. Amber și Mastercard au marcat o premieră pentru evenimentele muzicale din România, prin interpretarea muzicii pentru persoanele cu deficiențe de auz din publicul participant la festivaluri.

Unheard School va include două module, primul dintre acestea fiind destinat persoanelor care sunt deja cunoscători ai limbajului mimico-gestual, și se concentrează pe interpretare mimico-gestuală specializată pe muzică. Cursurile vor fi susținute de Bogdan Anicescu și Elisabeta Paraschiv, reprezentanți ai ANSR și participanți la workshop-ul oferit de Amber Galloway Gallego, la începutul anului. Cel de-al doilea modul include cursuri de limbaj mimico-gestual pentru începători, persoane care doresc să învețe acest limbaj și care, ulterior, se pot specializa în interpretarea muzicii pentru comunitatea celor cu deficiențe de auz.

„Ne dorim să construim un viitor mai bun, iar incluziunea este, fără îndoială, un factor important în acest scop. Până în acest an, în lipsa interpreților mimico-gestuali, evenimentele muzicale nu au reprezentat un cadru pregătit să le ofere persoanelor cu deficiențe de auz o experiență pe măsură. Prin Unheard School, ducem mai departe angajamentul Mastercard de a contribui la accesibilizare prin formarea, alături de specialiștii ANSR, a generații de interpreți gata să se alăture organizatorilor de festivaluri și concerte, pentru standardizarea caracterul incluziv. Muzica aduce oamenii împreună oriunde în lume și, de aceea, ea trebuie să devină, și la noi, un limbaj universal care trece dincolo de limitările sunetului, accesibilă pentru toți”, a spus Ada Iftodi, Marketing Manager, Mastercard.

„Știam că multe evenimente muzicale internaționale le oferă persoanelor cu deficiențe de auz posibilitatea de a experimenta concertele ca oricare alt participant și ne doream ca acest lucru să devină o realitate și în România. De aceea, ne bucurăm că viziunea Mastercard a dat startul accesibilizării, cu reușite excelente deja și, mai mult, că Unheard School va instrui interpreți specializați, pentru a susține accesibilizarea nu doar punctual, ci și la nivel general. Referindu-ne la incluziune, la fel de important este că toate aceste inițiative vor contribui, mai departe, și la facilitarea de noi oportunități pentru persoanele cu deficiențe de auz”, a adăugat Mihail Grecu, Președintele Asociației Naționale a Surzilor.

Unheard School debutează cu perioada de înscriere, deschisă până pe 30 noiembrie 2019, pentru toți doritorii. Aceștia trebuie să descarce formularul dedicat, de pe website-ul ANSR, secțiunea Știri, și să îl trimită, completat, la adresa de e-mail revista@ansr.org.ro. Cursurile sunt gratuite și se vor desfășura în București, în perioada martie-mai 2020.

spot_img

Articole asemănătoare

Weekend fascinant: „Have a Very Xmas!” cu premii la cumpărături și atmosferă de sărbătoare

Weekend fascinant: „Have a Very Xmas!” cu premii la cumpărături și atmosferă de sărbătoare. Unde?

„Colinde la lumina lumânării”, un concert caritabil fascinant

„Colinde la lumina lumânării”, un concert caritabil fascinant.  Orașul Iași este ”îmbrăcat” deja în haine de sărbătoare. Luminițele feerice au împânzit orașul. Serile sunt de basm. 

Iată: Lista agenților economici care vor fi supuși controalelor fiscale în 2025

Iată: Lista agenților economici care vor fi supuși controalelor fiscale în 2025.

Brazi de poveste la muzeu. FOTO

Brazi de poveste la muzeu. Mai multe amănunte despre acest subiect fascinant, în cele ce urmează.