Mercure Timișoara este primul hotel Accor din acest oraș

Date:

Share post:

Accor a anunțat deschiderea Mercure Timișoara, primul său hotel din acets oraș. Cu o poziționare de neegalat, aproape de centrul istoric și de afaceri al orașului, hotelul oferă 60 de camere, un penthouse pe acoperiș și un restaurant Winestone, cu terasă și bar.

Hotelul marchează câteva premiere prin care stabilește un nou standard de ospitalitate, atât în România, cât și în Europa, se arată într-un anunț informativ emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.

Mercure Timișoara este primul hotel din România și al patrulea din Europa certificat BREEAM OUTSTANDING – cel mai înalt nivel de clasificare pentru construcțiile verzi. Este primul hotel din lanțul Accor dotat cu un sistem special de ventilare a aerului, care monitorizează și reglează umiditatea, presiunea VOC și nivelul de CO2 și înlocuiește permanent aerul consumat cu aer proaspăt, filtrat și dezinfectat UV. În plus, noul hotel Mercure Timișoara este primul hotel inteligent, care integrează prin telefon și tabletă procesele ALL, de la rezervare, check-in, acces în cameră cu ajutorul smartphone-ului, control al luminilor, temperaturii, al draperiilor, room service, statusul camerei și check-out online, după cum ne comunică PR OneTouch. 

Mercure Timișoara este un hotel de ultimă generație, construit într-un oraș cu un mare potențial turistic, viitoare Capitală Europeană a Culturii. Avantajul incontestabil al hotelului Mercure Timișoara este localizarea sa, pe Bulevardul Cetății nr.10. Poziționat la 10 minute de centrul istoric al Timișoarei, este un punct de plecare perfect pentru a explora orașul, atât în scop de agrement, cât și pentru afaceri.

Hotelul dispune de 60 de camere confortabile și bine echipate, inclusiv un apartament tip penthouse situat pe acoperiș. Designul combină cu succes elemente moderne, contemporane, cu motive populare, sporind interesul pentru arta tradițională românească. Decorul eclectic, caracterizat prin eleganță și echilibru estetic va fi un punct de atracție pentru vizitatorii din întreaga lume.

Respectând misiunea brandului Mercure, “Discover Local”, hotelul oferă oaspeților oportunitatea de a descoperi specialitățile locale, în restaurantul elegant și primitor Winestone, unde se regăsesc preparate autohtone și internaționale, pregătite de cei mai buni bucătari. Winestone este un concept gastronomic menit să creeze o experiență culinară nouă și atractivă, prin meniul compus din bucate delicioase, bazate pe ingrediente din producția locală, prezentate și servite într-un stil original.

Mâncarea este completată de o selecție personalizată de vinuri, un design remarcabil și servicii la cele mai înalte standarde. Cu accent pe stimularea simțurilor prin exploatarea specificului local, bucătăria hotelului va purta oaspeții într-o călătorie de la origini orașului Timișoara până în prezent. Restaurantul are o capacitate de 60 de locuri în interior și 26 de locuri pe terasă. Hotelul include o sală de conferințe de 100 mp, care va fi disponibilă în februarie 2021, după cum ne transmite aceeași sursă media.

În conformitate cu filozofia Mercure, hotelul poartă amprenta istoriei și a culturii din regiunea sa. Acest lucru se reflectă în designul care îmbină într-un mod unic elementele de artă populară românească cu cele moderne. Inspirația locală este vizibilă, printre altele, și pe fațada hotelului, decorată în întregime cu detalii baroce, care se îmbină perfect cu panorama orașului. Interiorul include numeroase elemente inovatoare, care fac din hotel destinația ideală pentru turiștii moderni.

Mercure Timișoara respectă toate standardele și reglementările de siguranță necesare pentru a preveni răspândirea Covid-19. Accor s-a angajat să protejeze oaspeții, angajații și partenerii, prin implementarea etichetei ALLSAFE, care asigură protocoale ridicate de curățenie și igienă în toate hotelurile sale.

Măsurile specifice de sănătate și siguranță includ un program consolidat de curățenie în zonele publice, cu dezinfectarea intensivă a tuturor suprafețelor de contact frecvent, check-in și check-out contactless și plăți efectuate electronic ori de câte ori este posibil. Distanțarea socială se aplică în toate zonele comune, iar angajații au primit o instruire completă privind siguranța și igiena.

Oaspeții Accor se bucură, de asemenea, de acces la cel mai înalt nivel de servicii de îngrijire. Ca parte a etichetei ALLSAFE, Accor a încheiat un parteneriat cu AXA, lider mondial în asigurări, pentru a oferi asistență medicală oaspeților din întreaga rețea. Toate unitățile Accor din România sunt certificate cu această etichetă.

Istoric ACCOR

Accor este un grup hotelier, lider mondial în domeniul ospitalității augmentate, ce oferă experiențe unice și semnificative în 5.000 de hoteluri, stațiuni și reședințe din 110 țări. Cu un portofoliu de mărci de neegalat, ce variază de la lux până la segmentul economy, Accor oferă expertiză în domeniul ospitalității de peste 50 de ani. Dincolo de cazarea propriu zisă, Accor propune noi moduri de a trăi, de a lucra și de a se relaxa, prin brandurile sale gastronomice, de divertisment, de bunăstare și de co-working. Pentru a stimula performanța afacerii, portofoliul de acceleratoare de business al Accor amplifică distribuția, operațiunile și experiența ospitalității. Oaspeții au acces la unul dintre cele mai atractive programe de loialitate hoteliere din lume. Accor este profund dedicat creării de valori durabile și joacă un rol activ în a susține planeta și comunitatea prin intermediul programului său Planet 21 – Acting Here și fondului Accor Solidarity, care oferă grupurilor defavorizate acces la un loc de muncă prin formare profesională. Accor SA este listată public pe Bursa de Valori Euronext Paris (cod ISIN: FR0000120404) și pe piața OTC (Ticker: ACRFY) în Statele Unite. Pentru mai multe informații, vizitează accor.com sau urmărește-ne pe Twitter și Facebook.

Text și foto:  OneTouch PR

spot_img

Articole asemănătoare

Invitație: Concert „Colinde la lumina lumânării” Salvați Copiii Iași

Invitație: Concert „Colinde la lumina lumânării” Salvați Copiii Iași. Luna decembrie este cunăscută ca fiind și luna cadourilor. Exact din acest motiv nobil, suntem și noi invitați să sprijinim concertul caritabil „Colinde la lumina lumânării”. 

”Pastila” Zilei: Calea spre fericire este presărată cu miracole

”Pastila” Zilei: Calea spre fericire este presărată cu miracole. Calea spre fericire este presărată cu iubire. Iar aceasta este de mai multe feluri...

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță