Mesajul de weekend la Info Anunț: Orice schimbare este bună!

Date:

Share post:

Fiecare dintre noi a avut de-a face cu o schimbare, cel puțin o data în viață. Cei care au trecut prin mai multe vor spune așa: „încă o schimbare? Ok, au mai fost și altele. Nu mi-a fost rău, întotdeauna mai bine”.

Vestea minunată este că da, orice schimbare este bună. Tot ce ne scoate din confortul zilnic, rănește și doare. Abia când înțelegem schimbarea, totul se schimbă! Percepție, iluzie și conștiință. Ceea ce pare că este un rău, va fi, în final, un mare BINE!

Un alt aspect al schimbării este alegerea sufletului. Înainte de a ne naște pe Pământ, sufletul nostru a ales să trăiască anumite evenimente, cu un singur scop nobil, pentru evoluție. Atunci când îi dăm crezare sufletului, ne găsim pacea și ajungem să trăim armonia.

Fă pace cu tine însuți, este greu, dar nu imposibil. Unele schimbări îți răstoarnă viața, dar momentul conștientizării vine ca un colac de salvare. De ce așteptăm ajutor din exterior, când toate resursele sunt la noi, în interior? Nu trebuie decât să le accesăm, pentru că noi toți le avem. Nu există om care are și om care nu are. Există doar om care ”vede” și om care ”nu vede”…

Unele schimbări vin cu un rău foarte mare, care le declanșează. Și acest rău din  zilele noastre are un singur nume INVIDIA. Unii părinți invidiază pe copii, frații pe surori, vecinii pe vecini și tot așa. De ce nu ar vrea unii capra vecinului? Păi o vor, că dă ”lapte” sau nu ”dă”, oricum tot e mai bună capra vecinului. Ce are el și nu am eu… așa gândește omul invidios. Doar că surpriză! Invidioșii, la final, vor vedea că din această capră nu curge lapte și miere. Și mai mult decât atât poate fi o capră din povestea lui Creangă, cine a citit, știe…

Invidiosul are impregnat în gene invidia. Legenda spune că atunci când ne naștem ne sărută pe frunte Dumnezeu sau celălalt, cel care este mentorul invidiei. Și aici avem o veste bună, dacă ați avut de-a face cu invidia. Ea duce la schimbare în viața noastră și schimbarea de fiecare dată este una bună, pentru că se întâmplă cu acceptul Divinității!

Noi am atras schimbarea, prin natura pură și imaculată a sufletului nostru impregnată cu particula divină. Și încă o noutate, dacă nu știți, răul nu are cu noi nimic personal, el se urăște și se invidiază pe sine. Te-ai aflat în calea invidiosului, atâta tot și nimic mai mult. Nu o lua în nume personal, s-a întâmplat să fii tu dar putea fi oricare altul(alta) în locul tău!

Vestea tristă pentru invidios este că da, există judecata din lumea de dincolo și nu îl judecă nimeni, ci el însuși(însăși) va fi cel mai drastic judecător. Și este dureros, extrem de dureros. Dacă răul ar înțelege că durerea pricinuită altcuiva îi va frânge inima, va înceta să manifeste invidie și va deveni …bun.

Mulțumim și suntem recunoscători răului care inevitabil apare în lungul drum al vieții noastre, pentru că fără el schimbare nu ar exista. Și întotdeauna schimbarea este un mare BINE care ni se face. Este drumul ales spre evoluția sufletului în planul terestru. Acceptați binele în viața voastră și mulțumiți pentru o nouă viață ce apare doar prin schimbare. Pentru că da, schimbarea schimbă totul!

 

Text: Ligia Beatrice Vasilescu

Foto: Maximilian Cotea

 

spot_img

Articole asemănătoare

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.