Motive pentru care străinii aleg Bucureștiul

Date:

Share post:

Ligia Beatrice Vasilescu s-a născut în București, a trăit în acest oraș până când destinul a făcut să ajungă într-o altă capitală, în Chișinău. Timp de mai bine de 20 de ani a stat „printre străini”, așa cum spune ea uneori. În această perioadă a revenit de foarte puține ori la București, astfel că a uitat cum mai arată „acasă”. Tot destinul a făcut ca, în această vară, să se reîntoarcă în București. De data aceasta nu a venit singură, ci însoțită de cei doi copii ai săi: Maximilian și Ionuț.

Copiii sunt încântați de locurile de distracție din București.

Dacă pentru ea Bucureștiul era cât de cât familiar, cu toate că orașul s-a schimbat enorm în ultimii ani, pentru băieții ei a reprezentat un loc cu totul nou, în care au învățat să se adapteze. Se poate spune că au venit ca doi străini pe care Bucureștiul i-a adoptat.

Ionuț s-a adaptat perfect în orașul care l-a adoptat.

Deși s-au scurs doar câteva luni de când au sosit prima dată în oraș, cei doi băieți s-au integrat perfect. De fapt, nu s-au simțit niciodată străini pentru că au avut permanent sentimentul că sunt primiți și că nimeni nu-i respinge. Faptul că, în București, există un amestec cultural și că aici trăiesc oameni din toate colțurile țării, dar și din multe regiuni de pe glob, a făcut foarte ușoară această integrare. Doar accentul pe care îl au mai amintește uneori că vin din altă țară.

„Mami, suntem acasă!”

M-am întors în București vara aceasta, în iunie. Am rămas uimită să găsesc un alt oraș față de cel pe care eu îl știam acum 20 de ani. În primul rând, nu mai este un oraș cenușiu. Este unul viu, în care simți că trăiești. Copilul meu cel mic, la două zile după ce ne-am mutat, mi-a spus: Mami, suntem acasă!”, povestește Ligia.

Mutarea pe care a făcut-o a obligat-o să găsească imediat soluții pentru copiii ei. „Spre deosebire de Chișinău, pentru că eu la acel oraș mă pot raporta pentru că acolo am trăit, Bucureștiul are foarte multe de oferit. Pot spune că are foarte multe de oferit și comparativ cu alte capitale europene pe care mulți dintre noi le-au vizitat ca turiști. Eu, de exemplu, sunt foarte fericită că există o mulțime de posibilități prin care copiii pot urma programe diverse care să-i ajute să se dezvolte. Și mai are ceva care mie îmi place foarte mult: parcuri. Parcuri avea și în urmă cu 20 de ani, doar că acum parcurile parcă au înviat. Nu știu cum să explic, dar sunt altfel. Noi stăm foarte aproape de Parcul Carol și mergem aproape zilnic în acest parc pentru a ne relaxa”, povestește Ligia.

„Am descoperit adevăratul București”

Ligia adoră să se plimbe pe străzile Bucureștiului.

Experiența pe care o trăiește acum i-a oferit ocazia de a realiza că noim oamenii, nu prețuim întotdeauna ceea ce ne este dat. Așa se întâmplă și în cazul bucureștenilor care se tot plâng că nu le place orașul lor. „Abia acum am văzut cât de frumos este orașul acesta. În urmă cu 20 de ani, eram și eu în același vârtej al vieții și mi se părea că trăiesc într-un oraș care mă obosea, care nu-mi oferea ceea ce doream. E drept că Bucureștiul s-a schimbat enorm, dar frumusețea lui a existat dintotdeauna. Acum, când m-am reîntors, am descoperit adevăratul București”, subliniază Ligia.

Spune că traiul „printre străini” a făcut-o să conștientizeze cât de bine este acasă. „Orașul meu este foarte frumos, este un oraș perfect integrat în peisajul european, este un oraș evoluat. Este cel mai frumos și eu abia acum am reușit să-l văd așa cum este el în realitate. Deși m-am născut aici și mi-am trăit o parte importantă din viață în București, am fost prea grăbită să conștientizez ce norocoasă sunt. Abia acum, când am revenit, am văzut spectaculozitatea arhitecturii, unicitatea cartierelor de case. Până și aceste blocuri comuniste, pe care le uram când eram copil, îmi par acum perfect integrate în peisaj. Cred că românii trebuie să învețe să-și aprecieze țara și să pună punct acestei tendințe de a critica absolut orice”, precizează Ligia.

Iar Bucureștiul mai are ceva care în cazul altor orașe lipsește: oferă un grad mare de siguranță.

Oazele de verdeață din București sunt o adevărată încântare.

În acest oraș dispui de tot ce ai nevoie pentru a trăi. Până și această aglomerație, de care foarte mulți se plâng, cred că face parte din farmecul Bucureștiului. Este important să învățăm să vedem altfel lucrurile și să privim mereu partea plină a paharului. Dacă vom avea mereu o atitudine negativă și vom refuza să ne bucurăm de ceea ce ne este dat, nu vom putea trăi fericiți. Cred că trebuie să fim mai toleranți, să ne acceptăm unii pe alții așa cum suntem și astfel vom găsi pacea de care avem nevoie”, nuanțează Ligia.

Am întrebat-o care sunt locurile ei preferate din București și mi-a spus imediat că favorit rămâne Parcul Carol. De asemenea, îi place foarte mult zona din apropierea Dealului Patriarhiei, este zona în care locuiește și spune că i-a oferit posibilitatea de a se regăsi. Îi mai plac și bisericile vechi din București, chiar a vizitat câteva, dar și locurile de distracție pentru copii. De fapt, îi place Bucureștiul în integralitatea sa, pentru că simte că este orașul care le va da copiilor săi oportunitatea de a se dezvolta.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe
spot_img

Articole asemănătoare

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.