Viața l-a purtat pe Mustafa Faisal prin mai multe țări. Familia sa a căutat ani la rând un refugiu în care să se adăpostească din calea războiului. Tânărul student s-a născut în orașul Fallujah, din Irak, iar acum, la 26 de ani, crede că și-a găsit în sfârșit locul în care vrea și poate să trăiască liniștit. După finalizarea programului de master, pe care îl urmează la Academia de Studii Economice, își dorește să se stabilească definitiv în București.
Povestea lui Mustafa se repetă în mii sau poate sute de mii de cazuri și dezvăluie, de fapt, dramele prin care trec oamenii care au avut ghinionul de a se naște în zone de conflict, așa cum este Irak.
Tânărul face parte dintr-o familie mare, mai are doi frați și două surori și alături de părinții săi a trebuit de foarte mic să ia calea exilului. „În 2006, din cauza nesiguranței care a pus stăpânire pe Irak, tata a decis să plecăm de acasă și să mergem să trăim în Siria. M-am înscris la școală acolo. După trei ani, ne-am gândit să revenim în Irak, dar la un moment dat situația din țara mea s-a înrăutățit din nou. Tata a hotărât că este mai bine pentru familia noastră să mergem să locuim în Iordania. Am stat în Iordania până în 2015, iar când a venit vremea să-mi încep studiile universitare, am decis să aleg o instituție din Europa”, povestește Mustafa.
În România a ajuns datorită unui prieten care locuia deja aici. Nu a venit de prima dată în București, s-a oprit mai întâi la Pitești, acolo unde a urmat un an pregătitor de limba română. „Am căutat informații pe internet despre universitățile europene. Am cerut relații de la toți cei care erau prin diferite țări de pe continent. Din fericire, unul dintre prietenii mei, Abdullah, locuia în România. El m-a convins că aici este locul meu”, explică Mustafa.
Înainte de a ajunge la Universitatea din Pitești, a trebuit să studieze în mod individual limba română. A învățat repede, așa că procedura de venire în România nu a fost una complicată, fiindu-i acordată viză de studiu.
Anul petrecut în orașul Pitești l-a ajutat să se adapteze mai bine la viața de la noi din țară. A cunoscut o mulțime de oameni care l-au sprijinit. Unii sunt români, alții, asemeni lui, sunt veniți de peste hotare pentru a studia în România.
Pentru Mustafa, țara noastră nu reprezintă doar locul în care își face studiile. Venirea în România l-a ajutat pe toate planurile. În timpul discuției purtate, mi-a mărturisit că aici și-a găsit și dragostea, fiind logodit cu o fată din Brazilia, venită și ea la studii în România.
Un oraș cu obiective turistice importante
După anul pregătitor de limba română, s-a înscris la Academia de Studii Economice din București. Între timp, a reușit să-și ia licența în relații economice internaționale, iar acum este student în cadrul unui program de master la aceeași instituție de învățământ.
Viața lui Mustafa a intrat deja pe o linie și curge asemeni multor vieți ale celor care trăiesc în Capitala României. Tânărul studiază, dar și muncește pentru a se întreține. De mai bine de doi ani, lucrează într-un magazin de bijuterii și pietre semiprețioase.
S-a adaptat foarte repede mediului în care trăiește. El spune că nu s-a simțit niciodată străin în București. De fapt, pentru Mustafa, Capitala României este acasă, pentru că aici și-a găsit liniștea. Bucureștiul înseamnă pentru tânărul student pace, lipsa acelei frici că trebuie să fugi din calea războiului.
Mustafa s-a atașat atât de mult de București, încât nu încetează nicio secundă să promoveze orașul. „Îmi place foarte mult Bucureștiul pentru că are importante atracții turistice. Eu le recomand celor care vin în România să meargă și să vadă Palatul Parlamentului. De asemenea, în București există multe muzee. Eu am văzut Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Național de Artă al României și Muzeul Național de Istorie a României. Călătoria prin București se poate face folosind transportul în comun, care include autobuze, tramvaie și liniile de metrou. De asemenea, se pot închiria mașini. Pentru turistul care vizitează orașul, găsirea unui loc în care să mănânce nu este dificilă. Orașul are un număr mare de restaurante. Unele oferă specialități tradiționale românești, altele sunt axate pe diferite bucătării internaționale. Sunt și multe restaurante de tip fast-food. De asemenea, în București există multe mall-uri și multe parcuri, dar și multe locuri din care se pot cumpăra suveniruri. Datorită recuperării economice din ultimii ani și a numărului în creștere de turiști, Bucureștiul a dezvoltat și sistemul de cazare. Sunt hoteluri, pensiuni, dar și rețele de apartamente ce se pot închiria pe termen scurt”, punctează Mustafa.
Și cum Capitala României oferă atât de multe oportunități, tânărul vrea ca, după finalizarea masterului, să-și găsească un job în domeniul în care a studiat. „Vreau să trăiesc aici, pentru că m-am obișnuit și îmi place foarte mult”, concluzionează Mustafa Faisal.