Muzeul de Istorie Naturală Sibiu, 130 de ani: O Poveste Vie a Patrimoniului

Date:

Share post:

Muzeul de Istorie Naturală Sibiu, 130 de ani: O Poveste Vie a Patrimoniului.

Proiectul cultural „Muzeul de Istorie Naturală Sibiu, 130 de ani: O Poveste Vie a Patrimoniului”, cofinanțat de către Primăria Municipiului Sibiu, pe Agenda Culturală 2025, își propune să sărbătorească aniversarea a 130 de ani de la deschiderea Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu printr-o serie de activități inovative și educaționale desfășurate în perioada iunie-iulie, menite să îmbogățească experiența vizitatorilor și să adâncească înțelegerea patrimoniului muzeal de istorie naturală.

Pentru a facilita și îmbunătăți accesul vizitatorilor la informații, etichetele expoziției de bază a muzeului vor fi modernizate în cadrul acestui proiect. Noile etichete vor fi disponibile publicului începând cu 31 iulie 2025, de la ora 9:00.

Este bine să știm

De asemenea, în perioada 19 iunie-20 iulie, se va realiza digitizarea unor specimene din colecția de peste un milion de piese a muzeului prin macrofotografii și scanare ce vor fi accesibile online în data de 21 iulie. Acestea vor permite vizitatorilor să exploreze exponatele în detaliu și să învețe despre importanța lor într-un mod captivant și modern.

Pentru a spori înțelegerea istorică a muzeului, vor fi organizate tururi ghidate gratuite pentru grupuri, în care muzeografi experimentați vor oferi o perspectivă detaliată asupra evoluției instituției de-a lungul celor 130 de ani și a patrimoniului natural conservat aici. Tururile ghidate vor avea loc în perioada 2 iulie – 31 iulie, de miercuri până duminică, prin programare la numărul de telefon 0269 436 545.

Proiectul va include, de asemenea, activități educaționale interactive dedicate tinerilor. Atelierele vor aborda teme legate de biodiversitate, protecția mediului și importanța cercetării științifice în domenii precum paleontologia și entomologia. În acest fel, muzeul care încă din 1895 a contribuit la dezvoltarea educației științifice în comunitatea locală, își continuă tradiția și îndeplinește unul dintre obiectivele pentru care a fost inaugurat.

Activitățile educaționale au următoarele teme

26 iunie: Cum e să fii paleontolog? prezentare PowerPoint, activități practice, programare la numărul de telefon 0269 436 545.

30 iunie: Călătorie în lumea insectelor, activități practice interactive, programare la numărul de telefon 0269 436 545.

7 – 11 iulie: Pe urmele animalelor, prezentare PowerPoint și jocuri interactive, programare la numărul de telefon 0269 436 545.

Iunie – iulie, de miercuri până duminică: Treasure hunt în expoziția muzeului, programare la numărul de telefon 0269 436 545.

În data de 21 iunie, ora 21, fațada muzeului se va transforma într-o pânză vie prin video mapping. Proiecțiile vor ilustra momente cheie din istoria muzeului, evoluția sa și importanța acestuia în contextul cultural și științific.

Și pentru că Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu este un loc preferat de copiii, în luna iunie, copiii aparținând corurilor sibiene incluse în Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat prin implicarea membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, ne-au onorat cu cântecele lor minunate.

Text și foto:

Marketing & Comunicare
MUZEUL NAȚIONAL BRUKENTHAL SIBIU

 

spot_img

Articole asemănătoare

De ce mulți oameni care revin acasă din vacanță simt tristețe? Exclusiv

De ce mulți oameni care revin acasă din vacanță simt tristețe? Exclusiv. Tristețea este o emoție umană și face parte din realitatea cotidiană.

Cum se depune Declarația Unicã privind impozitul pe venit (212) și contribuțiile sociale datorate de PF

Cum se depune Declarația Unicã privind impozitul pe venit (212) și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice. Clarificări ANAF.

Spectacole de teatru, ateliere de creație și competiție de șah în februarie, la

Spectacole de teatru, ateliere de creație și competiție de șah în februarie, la ... Mai multe informații, în cele ce urmează, azi, la Info Anunț.

Atelier de educație muzeală Povestea mărțișorului

Atelier de educație muzeală Povestea mărțișorului. Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, cu sprijinul ...