Noi informații de la UniCredit Iași Open: Jaqueline Cristian s-a calificat în sferturi

Date:

Share post:

Noi informații de la UniCredit Iași Open: Jaqueline Cristian s-a calificat în sferturi. Miriam Bulgaru și Anca Todoni s-au oprit în optimi. Avem o pereche semifinalistă la dublu.

Jaqueline Cristian este singura româncă prezentă în sferturile de finală ale turneului WTA 250 UniCredit Iași Open, concurs dotat cu premii totale în valoare de 232.244 de euro și 250 de puncte WTA.

În meciul vedetă al zilei, Jaqueline, 26 de ani, locul 66 WTA, favorită 3, a câștigat duelul româncelor din optimi cu Elena Gabriela Ruse (26 de ani, 149 WTA), scor 6-4, 6-7 (1), 6-2 și va disputa, miercuri, al doilea sfert de finală consecutiv în circuit, după cel de la Palermo.

Jaqueline Cristian și Gabi Ruse au oferit meciul turneului

Colege de generație și bune prietene, Jaqueline și Gabi au oferit, marți seară, cel mai frumos meci de până acum al turneului, dar și cel mai lung (3 ore și două minute), spectatorii prezenți în număr mare în tribunele Bazei Sportive Ciric plecând cu regretul că nu le vor vedea pe ambele românce în fazele finale.

În sferturi, Jaqueline Cristian o va întâlni pe rusoaica Elina Avanesyan, favorită 5, cea care a trecut în optimi de croata Petra Martic, 6-2, 5-7, 6-4.

Jaqueline Cristian:Am dat tot ce am avut mai bun și mă bucur că voi juca un nou sfert de finală, de această dată acasă.

Jaqueline Cristian
Jaqueline Cristian

Rog publicul ieșean să vină miercuri în număr cât mai mare să mă susțină la meciul din sferturi, să-mi dea acea energie de care am nevoie. Sper să stau cât mai mult aici la Iași”.

Miriam Bulgaru și Anca Todoni, eliminate în optimi

Ziua de marți nu a început deloc bine pentru românce, Miriam Bulgaru și Anca Todoni fiind eliminate în minimum de seturi, în chiar primele două meciuri de pe Arena Centrală.

Miriam Bulgaru, 25 de ani, locul 206 WTA, a fost învinsă de jucătoarea franceză Selena Janicijevic (21 de ani, 189 WTA), venită din calificări, scor 6-2, 7-6 (6) și s-a oprit în optimi la Iași.

Janicijevic a câștigat deja patru meciuri la Iași, cu Irene Burillo Escorihuela (Spania), Julia Avdeeva (Rusia) – în calificări, Gergana Topalova (Bulgaria) și Miriam Bulgaru (România) – în turul 1.

Miriam a rămas însă cu victoria uriașă obținută în primul tur în fața favoritei 2, Tatjana Maria, din Germania, jucătoare de Top 60.

Miriam Bulgaru
Miriam Bulgaru

În al doilea meci al zilei de pe Terenul Central, Anca Todoni, 19 ani, locul 118 WTA, a fost eliminată de Olga Danilovic, din Serbia, 23 de ani, numărul 150 mondial, scor 6-1, 6-1, în doar 67 de minute.

După ce a jucat doar 5 game-uri în primul tur, Anca Todoni nu s-a regăsit în fața Olgăi, jucătoare pe care a învins-o recent în primul tur la Wimbledon.

Interesant este faptul că Todoni și Danilovic s-au întâlnit de trei ori din primăvară încoace, aceasta din urmă câștigând în primul tur al calificărilor la Roland Garros și în optimi la Iași, iar Anca în turul întâi pe iarba londoneză.

Anca Todoni
Anca Todoni

Anca Todoni s-a revanșat ceva mai târziu în proba de dublu, obținând calificarea în semifinale alături de Irina Bara, după un scurt și surprinzător 6-2, 6-0 cu perechea favorită 3 formată din Maia Lumsden (Marea Britanie) și Anna Siskova (Cehia).

Mirra Andreeva, o nouă demonstrație de forță la Iași!

După cele două meciuri ale româncelor, pe Arena Centrală a intrat principala favorită, rusoaica Mirra Andreeva. Jucătoarea de doar 17 ani pregătită de Conchita Martinez a făcut o nouă demonstrație de forță, 6-1, 6-3 cu Aliaksandra Sasnovich, din Belarus.

În sferturi s-au mai calificat rusoaica Elina Avanesyan, franțuzoaica Chloe Paquet, Anna Bondar, din Ungaria și croata Lea Boskovic.

De remarcat că toate cele 4 favorite prezente marți în optimi și-au respectat statutul și au obținut biletul pentru sferturi.

Miercuri sunt programate cele patru sferturi de finală la simplu, cu începere de la ora 11.00, toate pe Central, dar și ultimele trei meciuri din sferturile de finală la dublu.

Rezultatele meciurilor de marți, 23 iulie:

Simplu – Optimi de finală

[Q] Selena Janicijevic (Franța) – [WC] Miriam Bulgaru (România) 6-2, 7-6 (6)

Olga Danilovic (Serbia) – Anca Todoni (România) 6-1, 6-1

[1] Mirra Andreeva (Rusia) – Aliaksandra Sasnovich (Belarus) 6-1, 6-3

[3] Jaqueline Cristian (România) – [WC] Elena Gabriela Ruse (România) 6-4, 6-7 (1), 6-2

Chloe Paquet (Franța) – [Q] Simona Waltert (Elveția) 6-1, 7-5

[5] Elina Avanesyan (Rusia) – Petra Martic (Croația) 6-2, 5-7, 6-4

[8] Anna Bondar (Ungaria) – Marina Bassols Ribera (Spania) 7-5, 6-4

[LL] Lea Boskovic (Croația) – [Q] Varvara Lepchenko (USA) 6-3, 6-4

Dublu – Turul 1

[2] Alexandra Panova (Rusia) / Yana Sizikova (Rusia) – Maria Lourdes Carle (Argentina) / Eleni Christofi (Grecia) 7-5, 6-0

[1] Anna Danilina (Kazahstan) / Irina Khromacheva (Rusia) – Amina Anshba (Rusia) / Anastasia Detiuc (Cehia) 6-4, 6-3

Yvonne Cavalle-Reimers (Spania) / Aurora Zantedeschi (Italia) – Anastasia Tikhonova (Rusia) / Maria Timofeeva (Rusia) 7-6 (3), 7-6 (4)

Anna Bondar (Ungaria) / Olga Danilovic (Serbia) – Katarzyna Piter (Polonia) / Fanny Stollar (Ungaria) 7-6 (4), 6-4

Dublu – Sferturi de finală

Irina Bara (România) / Anca Todoni (România) – [3] Maia Lumsden (Marea Britanie) / Anna Siskova (Cehia) 6-2, 6-0

Programul meciurilor de miercuri, 24 iulie:

Terenul Central – Ora de start 11.00

[1] Mirra Andreeva (Rusia) vs [LL] Lea Boskovic (Croația)
Olga Danilovic (Serbia) vs [8] Anna Bondar (Ungaria)
Chloe Paquet (Franța) vs [Q] Selena Janicijevic (Franța)
Nu înainte de 17.00

[5] Elina Avanesyan (Rusia) vs [3] Jaqueline Cristian (România)

Terenul 5 – Ora de start 12.30

Yvonne Cavalle-Reimers (Spania) / Aurora Zantedeschi (Italia) vs [2] Alexandra Panova (Rusia) / Yana Sizikova (Rusia)
După odihnă

[1] Anna Danilina (Kazahstan) / Irina Khromacheva (Rusia) vs Mirra Andreeva (Rusia) / Sofia Lansere (Rusia)
După odihnă

[4] Angelica Moratelli (Italia) / Sabrina Santamaria (SUA) vs Anna Bondar (Ungaria) / Olga Danilovic (Serbia).

Text și foto: PR Eveniment

 

spot_img

Articole asemănătoare

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.