Noi măsuri pentru eficientizarea Serviciului 112. Datele vor fi stocate și prelucrate în format electronic

Date:

Share post:

Toate informațiile înregistrate la Serviciul unic 112 vor fi stocate pe un termen de până la 10 ani într-un sistem informațional automatizat, care până în prezent funcționa în regim de testare. Acest fapt va permite o gestionare mai bună a datelor, elaborarea statisticilor, dar și eficientizarea activității Serviciului 112.

Guvernul a aprobat Regulamentul privind modul de ținere a Registrului de stat format de Sistemul informațional automatizat al Serviciului național unic pentru apeluri de urgență 112 (RS 112).

Documentul reglementează procesul de administrare a RS 112, care este sursa oficială de date sistematizate referitoare la apelurile și înștiințările de urgență recepționate de la cetățeni. Acesta conține descrierea situaţiilor de urgenţă, informațiile despre victimă, locul aflării apelantului, termenul în care s-a reacționat și rezultatul intervenției serviciilor specializate de urgenţă.

De asemenea, Regulamentul stabilește obligațiile instituțiilor implicate în crearea și ținerea Registrului. Astfel, Ministerul Economiei și Infrastructurii în calitate de posesor al RS 112 va asigura administrarea Registrului. Acumularea datelor, precum și completarea fișelor apelurilor de urgență vor fi asigurate de către Serviciul 112. Totodată, furnizori de informații pentru RS 112 vor fi Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii, Sănătății și Protecției Sociale și Ministerul Apărării.

Accesul la Registru va fi oferit instituțiilor de profil în baza unei cereri cu specificarea numelui, prenumelui și funcției deținute de către solicitant. În același timp, Regulamentul mai conține măsuri care vin să asigure securitatea și confidențialitatea datelor prelucrate.

Autor: Sofia Filip
Foto: Serviciul Naţional Unic Pentru Apelurile de Urgenţă 112 din Republica Moldova
spot_img

Articole asemănătoare

Antreprenorii independenți au înregistrat venituri de peste … milioane lei

Statistica ne arată că antreprenorii independenți au înregistrat venituri de peste .... milioane lei în luna iulie a.c.

Iată ce au mai descoperit inspectorii vamali. FOTO

Inspectorii vamali din cadrul Autorității Vamale Române, împreună cu polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroportul

Aniversare: Prima grădină botanică din România, 170 ani. La mulți ani înainte!

Grădina Botanică „Anastasie Fătu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a sărbătorit la 10 august 2026, 170 de ani de la înființare. Este prima grădină botanică din România

Echilibru în patru pași. Exclusiv

Echilibru în patru pași. Un articol exclusiv, la Info Anunț. Viața ne este dată spre bucuria sufletului și cu acest scop trebuie să trăim în echilibru.