Nou! Șase jucătoare din România pe tabloul principal la UniCredit Iași Open. Favorita ediției are doar 17 ani …
Rusoaica Mirra Andreeva este principala favorită, iar Jaqueline Cristian ocupă locul trei pe lista capilor de serie. Andreeva are doar 17 ani și s-a remarcat prin tenacitate și o dorință puternică de a excela în tenis.
După cum a povestit chiar tânăra jucătoare de tenis Andreeava, cu bucurie și voie bună, ea a ajuns pentru prima dată la Iași și speră să reușească să vadă locațiile reprezentative pentru harta lumii, precum Palatul Culturii sau alte clădiri emblematice ieșene.
Sâmbătă la prânz s-a tras la sorți tabloul principal al turneului WTA 250 UniCredit Iași Open, concurs cu premii totale de 232.244 de euro și 250 de puncte WTA. Principala favorită la Iași este tânăra rusoaică de doar 17 ani Mirra Andreeva, locul 31 WTA, cea mai tânără jucătoare din Top 100, semifinalistă la Roland Garros în acest an.
Șase jucătoare din România pe tabloul principal la UniCredit Iași Open. Jaqueline Cristian, a treia favorită
Pe tabloul principal sunt acceptate direct 3 jucătoare din România, Jaqueline Cristian (locul 66 WTA, favorită 3), Anca Todoni (118 WTA) și Irina Begu (138), iar alte trei reprezentante ale țării noastre, Elena Gabriela Ruse (149 WTA), Miriam Bulgaru (206 WTA) și Irina Bara (223 WTA), au primit wild-card.
Jaqueline Cristian, Anca Todoni și Irina Begu vor întâlni în primul tur jucătoare venite din calificări, în timp ce Irina Bara va juca cu iberica Marina Bassols Ribera, numărul 121 mondial.
Gabi Ruse o va întâlni în prima rundă la Iași pe rusoaica Anastasia Tikhonova, numărul 194 mondial, iar cea mai grea misiune dintre românce o va avea Miriam Bulgaru, jucătoarea noastră urmând să o înfrunte pe nemțoaica Tatjana Maria, numărul 61 mondial și favorită 2.
Principala favorită la Iași este Mirra Andreeva, 17 ani, locul 31 WTA, tânăra jucătoare din Rusia urmând să joace în prima rundă cu Noma Noha Akugue, din Germania.
Anca Todoni: ”Îmi place mult turneul de la Iași”
Tragerea la sorți a fost coordonată de arbitrul principal Mihaela Testiban, alături de doamnia sa fiind prezenți directorul de concurs Daniel Dobre și deținătorul licenței Iași Open, Andrei Oriță. De asemenea, la eveniment au fost prezente și două jucătoare de pe tablou, românca Anca Todoni și Noma Noha Akugue, din Germania.
Opinie avizată
”E foarte plăcut, îmi place foarte mult să joc acasă și abia am așteptat acest turneu. Îmi place foarte mult turneul, abia aștept să încep competiția. Nu va fi un meci ușor în primul tur, chiar dacă voi întâlni o fată din calificări. Îmi propun să îmi păstrez nivelul, să mă fucusez pe mine, să mă bucur de public și de toată energia pozitivă. Nu îmi propun niciodată un obiectiv al clasamentului sau al turneului, ci să mă fucusez pe tenisul meu și să mă bucur de perioada asta cât mai mult. Victoria de la Wimbledon m-a încărcat cu multă energie pozitivă. M-am bucurat de acea experiență și am dat tot ce am putut”, a declarat Anca Todoni.
Iată cum arată tabloul primului tur la UniCredit Iași Open:
[1] Mirra Andreeva (Rusia) vs Noma Noha Akugue (Germania)
Aliaksandra Sasnovich (Rusia) vs P-BYE or Qualifier / Lucky Loser 1
Q vs Maria Timofeeva (Rusia)
Q vs [6] Martina Trevisan (Italia)
[4] Anna Blinkova (Rusia) vs Olga Danilovic (Serbia)
Q vs Anca Todoni (România)
Marina Bassols Ribera (Spania) vs [WC] Irina Bara (România)
Q vs [8] Anna Bondar (Ungaria)
[5] Elina Avanesyan (Rusia) vs Leyre Romero Gormaz (Spania)
Nuria Parizas Diaz (Spania) vs Petra Martic (Croația)
[WC] Elena Gabriela Ruse (România) vs Anastasia Tikhonova (Rusia)
Q vs [3] Jaqueline Cristian (România)
[7] Maria Lourdes Carle (Argentina) vs Chloe Paquet (Franța)
Q vs Ekaterina Makarova (Rusia)
Irina Begu (România) vs P-BYE or Qualifier / Lucky Loser 2
[WC] Miriam Bulgaru (România) vs [2] Tatjana Maria (Germania)
Text informativ: PR Eveniment
Foto: Bogdan Pintilii