Numărul copiilor afectați de obezitate, în România, va crește la aproape 500.000 până în 2030

Date:

Share post:

În ultimele patru decenii, rata obezității infantile la nivel mondial a crescut de zece ori, numărul copiilor diagnosticați cu obezitate ajungând la aproximativ 124 de milioane.

Pentru România, absența statisticilor oficiale face ca obezitatea infantilă să rămână un ucigaș tăcut. Singurul studiu oficial conține date din anul 2015 și arată că la toate grupele de vârstă studiate – 7, 8 și 9 ani -, ponderea copiilor cu probleme de greutate (supraponderali sau obezi) este de peste 25%. Mai exact, 1 din 4 copii din grupele studiate are probleme de greutate. Federația Mondială a Obezității estimează că, în lipsa unor măsuri drastice de prevenție și tratament, până în anul 2030, în țara noastră, aproape 500.000 de copii cu vârste  între 5 – 19 ani vor suferi de obezitate.

Obezitatea infantilă a devenit una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică în țările dezvoltate și în curs de dezvoltare. Comorbidități precum diabetul de tip ll și steatohepatita (boala ficatului gras), care erau considerate boli ale adultului, sunt frecvent diagnosticate, în momentul de față, la copii cu obezitate. Copiii și adolescenții obezi prezintă riscuri crescute de a dezvolta boli grave la nivelul întregului organism, de la cele cardiovasculare, endocrine, gastrointestinale, neurologice, pulmonare, la afecțiuni ortopedice, dermatologice, psihosociale, precum și limitări funcționale. Evaluarea și monitorizarea acestor comorbidități este parte a planului de tratament.

“În ultima perioadă observ din ce în ce mai mulți copii cu probleme de greutate în cabinet. Din păcate, în multe dintre cazuri, părinții nu înțeleg gravitatea acestui fenomen și consideră ca au un copil <mai bine făcut> sau <mai pufos>, a cărui problemă se va rezolva singură odată cu creșterea, pe principiul <lasă, mamă, că te înalți tu și nu o să mai fii așa de pufos>. Realitatea este că, dacă nu se fac modificări în ceea ce privește alimentația acestor copii, ei vor deveni adulți obezi sau supraponderali și vor avea numeroase riscuri asociate de sănătate”, declară dr. Mihaela Posea, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice, doctor în medicină, certificată SCOPE.

Principalii responsabili pentru creşterea ratei obezităţii infantile sunt dieta nesănătoasă, cu un conținut ridicat de sare, zahăr și grăsimi, în combinaţie cu activitatea fizică redusă. Aceste tendințe îngrijorătoare reflectă atât lipsa de educație nutrițională a părinților și copiilor, gradul ridicat de urbanizare și digitalizare, precum și marketingul agresiv la anumite produse alimentare și băuturi nesănătoase. Un alt factor care contribuie la această problemă este credința populară că un copil gras este un copil sănătos, ceea ce încurajează unele familii să își hrănească excesiv copiii.

La fel ca în cazul oricărei afecțiuni medicale, prevenirea obezităţii este mult mai uşoară decât tratarea sa. Alegerea alimentelor sănătoase este esențială în etapele de sugar și copil mici, deoarece formarea preferințelor culinare are loc timpuriu. Pe lângă dieta echilibrată, specialiștii recomandă odihnă suficientă, limitarea timpului petrecut în fața ecranelor și practicarea regulată a activităților fizice (minim o oră zilnic).

Diagnosticul de obezitate este pus de către medic, în urma anamnezei și a unui examen fizic complet. În clinica Smart Nutrition, consultațiile de nutriție pentru copii și adolescenți sunt realizate de către medici specializați în alimentația copiilor, cu peste 10 ani de experiență în domeniu. Consultațiile se adresează atât familiilor cu copii care au probleme de greutate, cât și celor care doresc să învețe cum să asigure o alimentație corectă copiilor, care să le asigure acestora toți micro și macronutrienții necesari pentru o dezvoltare armonioasă. În funcție de vârsta copilului, medicul poate lucra cu părinții sau direct cu copilul preadolescent sau adolescent și poate recomanda investigații de metabolism și ședințe de consiliere cu un psihoterapeut.

Foto: Smart Nutrition

 

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Cine reamintește despre obligația modificării orei ECC conform orei de vară până la 20 aprilie 2024

Cine reamintește despre obligația modificării orei ECC conform orei de vară până la 20 aprilie 2024. Acesta este subiectul pe care îl redăm în cele ce urmează.

Exclusiv: Ce înseamnă și cum ne trăim viața în noua paradigmă temporară

Exclusiv: Ce înseamnă și cum ne trăim viața în noua paradigmă temporară. Acesta este subiectul motivațional pentru acest weekend.

Atenție: O linie a căilor ferate din România este închisă 3 zile

Atenție: O linie a căilor ferate din România este închisă 3 zile. Despre ce este vorba mai exact în articolul care urmează azi, la Infoanunț.

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! O listă inspirată

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! Paștele este o perioada a reinnoirii si a sperantei si, totodata, momentul ideal pentru a face daruri inspirate, care sa aduca bucurie, sanatate si stare de bine.