O carieră de succes acasă

Date:

Share post:

Miercuri, 23 mai 2018, Ministerul Sănătății, Muncii și  Protecției Sociale (MSMPS), Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă din Republica Moldova a organizat Forumul Profesiilor,,O carieră de succes acasăși Târgul locurilor de muncă pentru Tineret  Ediția a VIII-a.

Având suportul ANOFM, AOFM Chișinău, CEDA, ODIMM s-au desfășurat seminare, cu scopul de a  informa despre situația actuală a pieței muncii tineretul, în special  absolvenții instituțiilor de învățământ, tineriii care își caută primul job, șomerilor, precum și persoanelor care se află în căutarea unui loc de muncă.

În cadrul Forumului, au participat angajatori din diverse domenii de activitate, ONG-uri, autorități publice,  care au lasnat peste 2000  de oferte de muncă. O gamă largă de specialități/profesii propuse de companii, au fost scoase în evidență ,inclusiv și condițiile de ocupare a acestora.

De menționat este faptul că reprezentanții Cancelariei de Stat au promovat informația cu privire la funcțiile publice vacante, cadrul legal, iar reprezentanții Inspectoratului de Stat al Muncii, sunt deschiși pentru oferirea consultanței și informațiilor juridice în domeniul muncii.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a creat și Târgul on-line de muncă, sub denumirea de:,,Locuri de muncă pentru Tineret’’,ediția a XIII-a.

Tinerii care nu au avut posibilitatea de a fi prezenți la eveniment,vor putea accesa platforma www.e-angajare.md , începînd cu data de 23-31 mai 2018,de asemenea, vor putea alege jobul potrivit din cele peste 3700 locuri vacante  disponibile (comerț, medicină, management, inginerie, învățământ, industrie ușoară, servicii ș.a.) și de a aplica direct CV-ul.

ANOFM a înregistrat în baza de date peste 14000 locuri de muncă vacante, dintre care aproximativ 6000 în municipiul Chișinău.

Autor:Stelly Rusnac

Foto:Stelly Rusnac

spot_img

Articole asemănătoare

Antreprenorii independenți au înregistrat venituri de peste … milioane lei

Statistica ne arată că antreprenorii independenți au înregistrat venituri de peste .... milioane lei în luna iulie a.c.

Iată ce au mai descoperit inspectorii vamali. FOTO

Inspectorii vamali din cadrul Autorității Vamale Române, împreună cu polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroportul

Aniversare: Prima grădină botanică din România, 170 ani. La mulți ani înainte!

Grădina Botanică „Anastasie Fătu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a sărbătorit la 10 august 2026, 170 de ani de la înființare. Este prima grădină botanică din România

Echilibru în patru pași. Exclusiv

Echilibru în patru pași. Un articol exclusiv, la Info Anunț. Viața ne este dată spre bucuria sufletului și cu acest scop trebuie să trăim în echilibru.