O femeie va face turul României cu tractorul

Date:

Share post:

Jurnalista Patricia Pop și-a planificat ca, începând cu luna iulie a acestui an, să facă turul României la volanul unui tractor, devenind, astfel, prima femeie care va face o astfel de călătorie.

Patricia Pop dorește prin intermediul proiectului său, “România văzută din tractor”, să atragă atenția asupra potențialul agricol, turistic și gastronomic al zonelor prin care va trece, dar și să identifice problemele și nevoile cu care se confruntă fermierii și producătorii agricoli din țara noastră.

“România văzută din tractor” este un proiect mediatic realizat de jurnalista specializată în Agricultură, Patricia Pop. Acesta va fi realizat în trei etape.

Startul călătoriei cu tractorul va avea loc pe 1 iulie, la Craiova și va continua pe traseul Caracal, Roșiorii de Vede, Naipu, Greaca, Oltenița, Călărași, Borcea, Fetești, Slobozia, Hârșova, Mihail Kogălniceanu.

Linia de Finish a primei etape a proiectului va avea loc la sfârșitul lui iulie, la Ovidiu, județul Constanța. Va fi traversată, astfel, zona de Sud – Câmpia Română, Bărăganul și Dobrogea, urmând ca anul viitor să fie parcursă Câmpia de Vest și în 2021, Câmpia Moldovei.

Am ales să fac acest traseu în etape, tocmai pentru a surprinde momente diferite din fluxul agricol de producție și sectoarele reprezentative ale zonelor vizate. În acest an vom fi mai aproape de momentul recoltării cerealelor și ne vom axa mai mult pe cultura mare, legumicultură, dar anul viitor aș vrea să ajung mai mult prin fermele zootehnice, pentru ca în final, pe zona de est să vorbim despre viticultură și pomicultură. Sunt câteva idei principale pe care le am în vedere, însă traseul va fi presărat cu multe întâlniri spontane, neprogramate, pentru că sunt cele mai credibile. În plus, voi condimenta acest periplu cu momente de gătit alături de bucătari din zonă sau invitați, pentru a promova și gastronomia locală. Ține oarecum de turism, dar este mai mult decât atât. Este un moment în care vom vorbi despre ce înseamnă să mănânci sănătos, cum poți valorifica producția locală și cum poți face faimoasă o localitate prin savoarea unui preparat unic”, a declarat jurnalista Patricia Pop.

Ziarista dorește să aducă în atenția publicului meseria de fermier și provocările ei, sectoarele agricole în care merită investit, ferme care pot constitui un model de bună practică, idei inovative cu care unii fermieri fac performanță. De asemenea, va include reportaje turistice din zonele pe care Patricia Pop le va vizita la volanul tractorului pe care-l va conduce singură.

Pentru a putea pune în practică acest proiect ambițios, Patricia s-a înscris la o școală auto pentru tratoriști, pentru a obține categoria TR, care îi permite să circule cu un tractor de peste 3.500 kg pe drumurile publice. Urmează ca până la 1 iulie, data de start a traseului, să obțină noul permis de conducere și să poată porni la drum cu un tractor puternic de 140 CP, asigurat de compania Arbos România.

Mediul on-line a fost locul care a inspirat și mesajul proiectului, pe care Patricia Pop îl va purta în drumurile ei. Sloganul “Cumpără de la români!” este un îndemn plecat de la o campanie cu același nume demarată de Patricia pe canalul de YouTube, în decembrie 2018, după extinderea focarelor de Pestă Porcină Africană.

Ideea proiectului s-a născut din dorința de a aduce consumatorii mai aproape de producătorii români, de a face publicul larg să înțeleagă că agricultura este cel mai important motor al economiei românești și doar cumpărând de la producători îi putem susține. Voi vizita ferme din diverse sectoare, atât vegetale cât și zootehnice, pentru a arăta consumatorilor de unde vine hrana și ce alternative au la produsele de pe piață. Voi arăta tinerilor că fermierii de azi folosesc tehnologia viitorului și că agricultura este singurul loc în care te poți bucura de natură și tehnologie în același timp. Le voi spune părinților să-și îndrume copiii spre acest domeniu, pentru că are toate atuurile unei meserii de viitor și le voi cere consumatorilor să cumpere de la români, pentru că este singurul mod în care își pot face un bine lor și celor care trudesc pentru noi toți. Pentru că demersul meu vizează nu doar fermierii, ci publicul larg, sper ca și colegii mei din presă să contribuie la promovarea proiectului, în final a României. Este o luptă dincolo de orgolii, este ceea ce putem face noi ca jurnaliști, este ceva care ajută și rămâne pentru viitoarele generații ”, spune jurnalistul.

Patricia Pop are 42 de ani și practică meseria de jurnalist specializat în agricultură de mai bine de 15 ani. A fost redactor șef la revista “Lumea Satului”, reporter pentru emisiunea “Din lumea satului”, difuzată pe Agro TV și reporter la “România Liberă. Are un copil și este autoarea a șase cărți de gastronomie. În prezent este fondator și realizator al canalului de YouTube, “Jurnal agricol de călătorie”.

Autor: Ligia Beatrice Vasilescu

 

 

 

 

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

„Colinde la lumina lumânării”, un concert caritabil fascinant

„Colinde la lumina lumânării”, un concert caritabil fascinant.  Orașul Iași este ”îmbrăcat” deja în haine de sărbătoare. Luminițele feerice au împânzit orașul. Serile sunt de basm. 

Iată: Lista agenților economici care vor fi supuși controalelor fiscale în 2025

Iată: Lista agenților economici care vor fi supuși controalelor fiscale în 2025.

Brazi de poveste la muzeu. FOTO

Brazi de poveste la muzeu. Mai multe amănunte despre acest subiect fascinant, în cele ce urmează. 

Ultimul eveniment din 2024 al proiectului „Re:Imagine Brașov – Oraș al Artelor”

Ultimul eveniment din 2024 al proiectului „Re:Imagine Brașov – Oraș al Artelor”.