Gheorghe Tattarescu a rămas în conștiința publică datorită curentului special pe care l-a impus în pictura murală, o mare parte din viață dedicând-o artei de a zugrăvi biserici. Artistul a creat un curent propriu, dominat de stilul neoclasic, pe care îl întâlnim în fiecare dintre bisericile pe care le-a pictat. Tattarescu este ușor recognoscibil datorită albastrului unic pe care îl remarcăm în lucrările ce împodobesc zidurile lăcașelor de cult, dar și datorită unor culori puse ca bază, rezultate dintr-un amestec pe care doar el reușea să-l realizeze. De asemenea, se detașează prin puterea desenului.
Stilul pictorului Gheorghe Tattarescu (1818-1894) a fost puternic influențat de academismul italian, dar a adus și un tribut iconografiei tradiționale bizantine. Multe dintre bisericile monument istoric din țară se mândresc cu faptul că zidurile lor poartă semnătura acestui artist. Unele din ele sunt chiar în București, sursele indicând că îl putem găsi pe Tattarescu la Șelari, Colțea, Oțetari, Biserica Albă sau Zlătari.
Există însă destul de multe situații în care pictura murală nu a fost realizată de Gheorghe Tattarescu, ci de unul dintre elevii acestuia. Cei care pot spune cu certitudine pe unde a trecut pensula maestrului sunt experții. Doar ei pot stabili care sunt bisericile ce au amprenta acestui pictor.
Tattarescu se vede cel mai bine la Șelari
Am plecat și noi pe urmele zugravului Gheorghe Tattarescu, dorindu-ne să vedem de aproape munca pictorului care a luptat pentru afirmarea națiunii române. Este impresionant să descoperi priceperea unui om care, nu doar că și-a dedicat viața artei, dar s-a și remarcat datorită patriotismului său. Personalitatea omului Gheorghe Tattarescu nu poate fi contestată de nimeni, la fel cum nu i se poate contesta nici unicitatea din pictura murală.
Nu ne vom ocupa de opera laică a artistului, care include și ea lucrări memorabile, ci ne vom opri asupra celei bisericești. L-am ales pe Tattarescu datorită influenței pe care a exercitat-o în artă, rolul acestuia fiind unul major în redirecționarea picturii bisericești. Prin ceea ce ne-a lăsat moștenire, Tattarescu poate reprezenta un reper pe harta turistică a Bucureștiului, iar operele sale sunt puncte de atracție pentru iubitorii de frumos.
Înainte de a începe această călătorie, am luat legătura cu dr. Ioan Darida, unul dintre cei mai buni restauratori de picturi murale de la noi din țară. „Doctorul de tablouri” a fost de acord să ne însoțească. Ba mai mult, ne-a spus din start unde am putea să-l „vedem cel mai bine” pe Gheorghe Tattarescu: „La Biserica Șelari. Acolo, chiar eu l-am identificat. Să mergem la Șelari!”.
Așa se face că într-o după-amiază de toamnă caldă am ajuns în Centrul Vechi.
Parohia „Sfântul Nicolae”- Șelari este ascunsă printre alte clădiri monument istoric din această zonă. Poziționat undeva „la un colț de stradă”, lăcașul de cult captează atenția trecătorilor. Și cum în Centrul Vechi sunt mulți turiști străini, unii dintre ei își fac curaj și intră în biserică. Nu pentru a se ruga, ci pentru a admira această capodoperă a cărei fundație a fost pusă în a doua jumătate a secolului al XVII-lea.
Străinii sunt fascinați de tot ce există în interiorul bisericii, contemplând minute în șir picturile care îmbracă zidurile acesteia. Îi cuceresc și icoanele, iar atunci când li se spune că una dintre ele, cea a Sfântului Nicolae, datează din 1664 nu-și pot ascunde surprinderea.
În timp ce-l așteptam pe dr. Ioan Darida, am asistat chiar la un episod haios ce l-a avut ca protagonist pe un tânăr din Africa. Venise ca turist la București și se plimba prin Centrul Vechi în căutarea vestigiilor istorice. Ajuns în fața Bisericii Șelari, omul s-a învârtit de mai multe ori în jurul acesteia. Mențiunea făcută pe unul dintre ziduri, referitoare la faptul că biserica este încadrată în categoria monumentelor istorice și că a fost ridicată cu multe secole în urmă, l-a șocat, la început, pentru ca apoi să-i provoace o reacție de-a dreptul încântătoare. Bărbatul era fericit că poate vedea „pe viu” un monument atât de vechi și admira fiecare detaliu al clădirii cu un zâmbet larg pe față. În cele din urmă și-a făcut curaj să intre și în biserică.
Reacția acestui străin ne face să ne dăm seama cât de norocoși suntem că avem posibilitatea de a vedea la noi în țară astfel de locuri încărcate de istorie. În același timp, ne responsabilizează și ne obligă să le respectăm pentru ca și generațiile care vin să se poată bucura de ele.
Semnătura pictorului Gheorghe Tattarescu
Imediat ce dr. Ioan Darida a ajuns, am intrat în biserică. S-a întors în acest lăcaș de cult după zece ani de la restaurarea pe care a făcut-o împreună cu echipa sa.
De la început ne-a arătat semnătura pictorului pe una dintre lucrările aflate lângă Icoana Sfântului Nicolae, semnătură pe care doar un ochi avizat o putea remarca.
„În Biserica Șelari, întreaga pictură este realizată de Gheorghe Tattarescu, în afara acestor două tablouri ale fețelor încoronate, de la intrare (n.r. Regele Carol I și Regina Elisabeta sunt pictați drept ctitori ai lăcașului de cult), pe care le-a realizat Mihail Danu, un colaborator foarte apropiat al pictorului Tattarescu”, ne povestește dr. Ioan Darida.
Privind lucrarea din fața sa, expertul ne explică faptul că admirăm o iconografie tipic neoclasică, deoarece nu mai vedem acele „fașe” cu desfășurare de scene specifice programului bizantin, ci avem tablouri. De obicei, aceste tablouri sunt înrămate în stucaturi și prezintă sfinții importanți din iconografia bizantină.
Și cum biserica este închinată Sfântului Nicolae, pictorul a ales ca, în punctul sudic al acesteia, să-l reprezinte chiar pe acest sfânt. La Șelari, Tattarescu l-a zugrăvit încoronat și și-a pus semnătura în colțul tabloului pentru a marca astfel faptul că pictura murală de pe ziduri îi aparține. „Pe Tattarescu întotdeauna îl găsiți semnat aici”, ne-a indicat specialistul.
Atunci când trebuie identificate lucrări care nu sunt semnate, pictorul Tattarescu este remarcat după stil, dar mai ales după compoziția cromatică, după pigmenți. „Ca și tehnică de pictură, este specială și diferă complet de frescă. În cazul lui Tattarescu avem o pictură murală Al secco. Ceea ce îl caracterizează pe el este că, înainte de orice, își așterne un strat maroniu. Această tentă medie sau imprimatură face ca la un moment dat, din acest punct, pictorul să mai adauge doar niște glasiuri, ca și cum aș pune niște celofane închise la culoare, pentru umbre. Mai multe straturi transparente de marouri, albastru, iar de la acest maro, spre lumină, vine și pune tente cu alb. Întotdeauna aceste tente cu alb, cu rozaliuri, cu ocru, oranjuri sunt mai păstose. Atunci eu, ca expert, nu trebuie să fac altceva decât să depistez acel loc unde, de la lumină, se trece la umbră, pentru că s-ar putea ca acolo pictorul să nu fi pus nimic și acolo găsesc un strat, „o zeamă” maronie, roșcată care îmi spune sigur că este Tattarescu. Mai este și albastrul specific lui Tattarescu, albastru pe care nu-l întâlnim la altcineva”, arată restauratorul.
Tattarescu revoluționează pictura murală a epocii
Remarcabil pentru Tattarescu este faptul că a reușit să producă o adevărată revoluție în pictura murală a epocii în care a trăit. Venit undeva prin 1850 de la Roma, pictorul aduce cu el un nou stil pe care protipendada îl îmbrățișează imediat pentru că i se părea că tot ce s-a întâmplat în fresca post-brâncovenească a fost naiv. „Dar de ce a fost naiv?! Pentru că marii zugravi muriseră, iar pe cei care munceau acum nu mai avea cine să-i învețe. Așa că ei desenau exact așa cum vedeau în natură. Dar expresivitatea vine tocmai de aici, de la această naturalețe. Am văzut o icoană din acea perioadă, care înfățișează Nașterea Pruncului, iar undeva pe creastă, în fundalul icoanei, se vede un lup care vine și mănâncă o oaie. Asta se întâmpla în realitate. Pictorul a redat de fapt ceea ce se întâmplă în viață, a redat o scenă de viață. Este fascinantă această perioadă în care apar primele imprimaturi românești. Ei bine, acest tip de pictură, ușor naivă, țărănească să-i spunem, nu era iubită de protipendadă. Atuncii Tattarescu vine și aduce uleiurile. În felul acesta, sigur că, pentru o vreme, vom uita de frescă”, nuanțează dr. Ioan Darida.
Unde îl mai găsim pe Tattarescu
Vorbind despre munca pictorului Tattarescu, expertul face trimitere la faptul că ar trebui să manifestăm mai multă grijă față de tot ceea ce înseamnă istorie. În cazul pictorului pe care noi îl analizăm astăzi, au existat foarte multe episoade în care, din dorința de a „da o nouă față” lăcașelor de cult, s-a intervenit în mod grosolan asupra picturii murale.
În plus, reprezentanții Bisericii ar trebui să aibă în vedere faptul că toate aceste tablouri trebuie protejate și recondiționate periodic, în condițiile în care sunt expuse într-un mediu care nu le este tocmai prietenos. Clădirile religioase sunt locuri în care există diferențe de temperatură și în care apare condensul. De asemenea, multe dintre ele, așa cum este și cazul Bisericii Șelari, suferă din cauza infiltrațiilor de apă, dar și a sărurilor absorbite din pânza freatică. De asemenea, fumul lumânărilor se depune peste culorile picturilor murale și le degradează în timp.
La îndemnul „doctorului de tablori”, am mers și în alte biserici în care există pictură murală făcută de Tattarescu. Astfel, am ajuns la Biserica Oțetari, ascunsă undeva în perimetrul Batiștei- Vasile Lascăr.
Aici aveam să aflăm că Tattarescu a participat la restaurarea din 1860-1866 a Bisericii Oțetari, atunci când a realizat, în ulei, întreaga pictură murală. Tot atunci a realizat și iconostasul. Munca artistului a fost însă afectată din cauza unor restaurări făcute în 1906 și între anii 1965-1984. Abia prin 2004 s-a realizat o intervenție care a avut ca principal scop restaurarea operei semnate de Tattarescu. Nici la ora actuală pictura murală a artistului nu este în cea mai bună formă, fiind compromisă în cauza condițiilor din biserică. Parohia speră însă la o nouă restaurare care să repare tot ce s-a deteriorat până acum.
Lăsând Biserica Oțetari în spate, ne-am îndreptat către Colțea, un alt loc în care spriritul lui Tattarescu se păstrează în picturile pe care le-a realizat. În interiorul acestui lăcaș de cult se află șase tablouri lucrate de pictor în stilul care l-a consacrat, cel neoclasic. Pentru turistul care vizitează acest obiectiv este imposibil să nu remarce frumusețea acestor lucrări care, și ele, contribuie la unicitatea Bisericii Colțea.
Și Biserica Albă, din Calea Victoriei, este inclusă de foarte multă lume în rândul celor în care pictura i-ar aparține lui Tattarescu.
Din acest lăcaș de cult se remarcă cel mai bine catapeteasma, despre care părintele paroh Mihail- Simion Săsăujan ne spune că a fost realizată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. La Biserica Albă a ajuns abia în prima parte a secolului al XIX-lea. „O serie de surse arată că picturile existente pe catapeteasmă aparțin lui Gheorghe Tattarescu. De asemenea, sunt documente care relevă faptul că, în 1873, Tattarescu a pictat și această biserică”, ne povestește părintele.
După ce am mers pe urmele lui Tattarescu, zugravul de biserici, mi-am dat seama din nou cât de multe posibilități de a realiza trasee turistice există în București. Lăcașurile de cult, la care cei mai mulți se raportează doar ca la niște locuri de închinăciune, fac parte din șirul de perle pe care îl găsim în Capitala României. Aceste obiective turistice au nevoie doar de o mai bună promovare. Este îmbucurător faptul că străinii, care ajung în orașul de pe malurile Dâmboviței, descoperă singuri aceste monumente istorice și aleg, la rândul lor, să le prezinte cunoscuților din țarile de origine.
Poate că ar trebui să descoperim toate aceste locuri și noi, cei care am avut șansa de a ne naște într-o țară atât de frumoasă. Pe măsură ce explorez Bucureștiul în munca mea de documentare devin tot mai convinsă că turismul reprezintă o mare oportunitate pentru acest oraș. Așa cum îmi spunea unul dintre artiștii străini care joacă pe scena Operei Naționale, Bucureștiul și-a păstrat autenticitatea și, spre deosebire de alte metropole, globalizarea nu i-a alterat farmecul unic.
