Percheziții la persoane bănuite de trafic de droguri. Foto

Date:

Share post:

Ziua de miercuri, 22 martie 2022, a început cu percheziții și arestări. La București arestări în dosarul Meduza iar în regiunea Moldovei, percheziții.

La data de 22 martie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău, efectuează opt percheziții domiciliare, în județul Bacău.
Este vorba despre trei cauze care au ca obiect săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc.
Astfel, în perioada 2022 – martie 2023, mai multe persoane ar fi comercializat droguri de risc și de mare risc (cannabis și amfetamine), către consumatori, inclusiv elevi, din municipiul Bacău și localitățile învecinate.
Peste 20 de persoane urmează să fie conduse, pentru audieri, la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău, după cum a transmis pentru Infoanunț, Cătălina Păduraru, comisar poliție.
La acțiunea dată participă polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
spot_img

Articole asemănătoare

Maia Sandu le-a urat succese și noroc sportivilor moldoveni care participă la Jocurile Olimpice de la Paris. Foto

Maia Sandu le-a urat succese și noroc sportivilor moldoveni care participă la Jocurile Olimpice de la Paris. 

Iată că s-a dublat numărul de cereri electronice de acces în zona de frontieră. Foto

Iată că s-a dublat numărul de cereri electronice de acces în zona de frontieră, în prima jumătate a anului 2024. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.

Mirra Andreeva și Elina Avanesyan dispută prima lor finală în circuit, la UniCredit Iași Open

Mirra Andreeva și Elina Avanesyan dispută prima lor finală în circuit, la UniCredit Iași Open. Finala de dublu va începe la ora 14.30, iar cea de simplu nu înainte de 17.00. Redăm în cele ce urmează parcursul finalistelor până în ultimul act.

Noi informații: Jaqueline Cristian s-a oprit în sferturi la UniCredit Iași Open

Noi informații: Jaqueline Cristian s-a oprit în sferturi la UniCredit Iași Open. După două ediții cu câte cel puțin o finalistă, în acest an România rămâne fără reprezentantă în fazele finale ale turneului WTA 250 UniCredit Iași Open