Persoanele cu dizabilități se vor putea adresa la Comitetul ONU dacă li se încalcă drepturile

Date:

Share post:

Prim-ministrul Pavel Filip a semnat, vineri, la New York, protocolul opţional la Convenţia privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi. Documentul reconfirmă la nivel internațional angajamentul Republicii Moldova de a contribui în continuare la protejarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.

Odată cu semnarea protocolului, statele părți se obligă să recunoască competenţa Comitetului pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi de a primi şi analiza plângerile cetățenilor, care pretind că sunt victime ale încălcărilor prevederilor Convenţiei. De asemenea, sunt prevăzute condițiile de înaintare a plângerilor, dar și mecanismul de interacțiune a Comitetului cu statul parte,  precum şi cu reclamantul, în vederea înlăturării ilegalităților.

Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi a fost adoptată la data de 13 decembrie 2006, fiind semnată de Republica Moldova la 30 martie 2007. Parte la Convenție sunt toate statele membre ale UE și alte 120 de țări ale lumii. Statele parte la Convenție sunt obligate să asigure respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv în ce privește accesul la educație, ocuparea forței de muncă, transport, infrastructură și dreptul de vot.

Autor: Sofia Filip
Foto: Guvernul Republicii Moldova

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Foto

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Imaginile vorbesc de la sine și le vedem în articolul de azi.

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? Câteva idei … Foto

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? La această întrebare vom răspunde cu câteva sugestii de cadouri potrivite pentru fiecare dintre noi, mari și mici.

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când?

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când? La aceste trei întrebări răspundem în cele ce urmează.

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la …

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la ... Pentru a afla răspunsul la întrebare, citim materialul care urmează, azi, la Infoanunț.