Pesta porcină în Republica Moldova: Toți porcii din satul Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, sunt sacrificați

Date:

Share post:

Toți porcii din satul Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, urmează să fie sacrificați, deoarece acolo au fost înregistrate trei focare de pestă porcină africană.

Guvernul de la Chișinău a aprobat un  proiect, care prevede sacrificarea tuturor porcilor din localitățile unde s-au depistat cel puțin trei focare de pestă porcină, pentru a nu permite răspândirea virusului în țară. Proprietarii animalelor sacrificate vor fi despăgubiți.

Anterior, a fost aprobat un plan de măsuri pentru combaterea și prevenirea răspândirii pestei porcine africane pe teritoriul Republicii Moldova. Acesta prevede extinderea perioadei de vânat pentru mistreți, vulpi și șacali, care sunt purtători de virus. De asemenea, va fi înăsprit și controlul la punctele de trecere a frontierei, fiind interzis importul cărnii și a produselor din carne de porc.

Conform datelor ANSA, situația privind răspândirea pestei porcine africane pe teritoriul țării noastre devine tot mai alarmantă, comparativ cu anii precedenți. Astfel, în 2018, au fost înregistrate 25 de focare de pestă porcină, dintre care 16 sunt active. Până acum, 14 raioane din sud-estul țării au fost afectate de acest virus, fiind nimiciți 253 de porci domestici.

Autor: Sofia Filip
Foto: Pixabay.com
spot_img

Articole asemănătoare

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie și va reuni elite medicale din zece țări.

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru amenajarea casei tale și soluții de finanțare.

Expoziția „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde?

Expoziția de etnografie „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde? Sala de expoziții temporare și pedagogie muzeală (Palatul Cultural Arad - Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor).

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai. Vânzările în regim de "înscrieri timpurii" pentru România în 2025 au crescut, până la acest moment