Afacerile din sectorul producției de cosmetice din România s-au dublat între 2013 și 2017, la peste 100 de milioane de euro, iar datele preliminare din 2018 indică depășirea pragului de 120 de milioane de euro. Extinderea gamei de produse și publicitatea susținută s-au pliat excelent pe trendul de creștere economică și pe diversificarea obiceiurilor de consum, arată rezultatele unui studiu realizat de KeysFin.
Cifra de afaceri a producătorilor locali de cosmetice a crescut cu 11% față de 2016 respectiv cu 108.5% față de 2013, la 104,8 milioane de euro în 2017. Și comerțul cu cosmetice (coduri CAEN 4645 & 4775) a înregistrat un ritm susținut, avansând cu peste 4% față de 2016 și cu 35,4% față de 2013, la aproape 1,5 miliarde de euro în 2017. Analiza KeysFin indică, pe ansamblu, un business ce se apropie semnificativ de 2 miliarde de euro în 2019, incluzînd atât producția cât și comercializarea de cosmetice.
Evoluția semnificativă a pieței trebuie pusă în legătură directă și cu importurile de produse cosmetice, care au crescut cu 9,7% față de anul 2017 și au fost cu 102% mai mari decât în 2010, la 525,5 milioane de euro în 2018. Pe subcomponente, companiile au importat în principal produse de înfrumusețare sau de machiaj (35% din total în 2018), urmate de parfumuri, produsele de igienă corporală și cele de îngrijire a părului.
La capitolul exporturi, performanța sectorului este una semnificativă, raportat la nivelul de acum 7 ani. Astfel, datele financiare arată că exporturile de cosmetice din România au avansat cu 276% față de 2010, la 327,5 milioane de euro în 2018. Față de 2017, exporturile de cosmetice au scăzut însă ușor, cu 1,3% față de 2017. Companiile românești au exportat cel mai mult produse de îngrijire a părului (70% din totalul exporturilor de cosmetice în 2018) urmate de cele de igienă corporală, înfrumusețare sau machiaj și parfumuri.
Importurile de produse cosmetice au crescut cu 9,7% față de anul 2017 și au fost cu 102% mai mari decât în 2010, la 525,5 milioane de euro în 2018. Pe subcomponente, companiile au importat în principal produse de înfrumusețare sau de machiaj (35% din total în 2018), urmat de parfumuri, igienă corporală și de produsele de îngrijire a părului. Pe ansamblu, deficitul comercial al pieței de produse cosmetice a crescut cu 34,5% în 2018 față de 2017, la 198 milioane de euro, fiind cu 14,6% mai mare față de 2010.
FARMEC, îm prim-plan
FARMEC SA este cel mai importat jucător din piață, judecând după cifra de afaceri. Compania a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 46,9 milioane de euro, care reprezintă 45% din totalul pieței.
În topul producătorilor de cosmetice, locul secund este ocupat de DETERGENȚI SA, companie deținută indirect via PROCTER & GAMBLE MARKETING ROMANIA SRL de o subsidiară a americanilor de la The Procter&Gamble Company, cu o cifră de afaceri de 22,1 milioane de euro în 2017 (21% din totalul pieței). Locul trei este ocupat de PAPILLON LABORATOIRES COSMETIQUES SRL, companie controlată de ciprioții de la MIRALON HOLDINGS LIMITED cu afaceri de 11,8 milioane de euro în 2017 (11% din total). Clasamentul este completat de două firme cu capital 100% românesc, AIS PHARMA SRL și GEROCOSSEN SRL, ambele companii cu capital 100% românesc.
În ceea ce privește comerțul cu cosmetice, cele mai mari afaceri pe codul CAEN 4775 le-a raportat în 2017,INTERBRANDS MARKETING & DISTRIBUTION SRL, cu 187,4 milioane euro. Compania, ce deține aproape 16% din totalul pieței, este controlată în proproție de peste 90% de ciprioții de la HOLSON HOLDINGS LIMITED. În top urmează L’OREAL ROMANIA SRL, parte a grupului francez cu același nume, cu afaceri de 80,9 milioane euro, și SARANTIS ROMANIA S.A., controlată tot de investitori din Cipru prin GR SARANTIS CYPRUS LIMITED, companie care a raportat o cifră de afaceri de 65,3 milioane euro.
Pe codul CAEN 4645, DM DROGERIE MARKT SRL, controlată de DM DROGERIE MARKT GMBH din Austria, MILLENIUM PRO DESIGN SRL, deținută majoritar de investitori locali și SEPHORA COSMETICS ROMANIA S.A (controlată de SEPHORA CYPRUS LIMITED) sunt principalii jucători din piață.
Analiza Keysfin arată că, din punct de vedere regional, cele mai mari afaceri, aproape 70% din total, au fost realizat de firmele din județul Cluj. Topul este completat de companiile din București, Prahova, Timiș și Sibiu. Împreună primele 5 județe au înregistrat 98% din cifra de afaceri totală a producătorilor de cosmetice.
Judecând din punct de vedere al profitabilității, datele vin să susțină evoluția semnificativă a acestui sector. Dintre cele 145 de companii producătoare de cosmetice analizate, 73 au înregistrat profit, 52 au avut pierdere restul înregistrând un rezultat nul. Rezultatul net a crescut cu 2% față de 2016 și este cu 163% peste nivelul din 2013 la 7,8 milioane de euro în 2017. Datoriile comerciale ale producătorilor de cosmetice au reprezentat 50% din total, ceea ce indică o dependență crescută de creditul furnizor, mult peste media economiei din 2017 de 32%.
În ceea ce privește comerțul cu cosmetice, dintre cele 1.960 de companii analizate, 949 au înregistrat profit, 725 au avut pierdere restul înregistrând un rezultat nul. Rezultatul net a scăzut marginal față de 2016 însă este cu peste 210% peste nivelul din 2013, la 71,1 milioane de euro în 2017. Datoriile comerciale ale comercianților de cosmetice au reprezentat 43,7% respectiv 38,5% ceea ce indică o dependență mai redusă de creditul furnizor, însă rămâne peste media economiei din 2017 de 32%.
Un sector cu 14.000 de angajați
Pe ansamblu, sectorul cosmeticelor din România angaja, în 2017, aproape 14.000 de angajați, cei mai mulți în sectorul comerțului. Dacă producătorii raportau 1654 de angajați, cu 6,4% peste nivelul din 2016 și cu aproape 50% față de 2013, comercianții de cosmetice aveau 12.100 de angajați de angajați în 2017, mai mulți cu 44,5% față de anul 2013. Analiza KeysFin arată, totodată, că, în sectorul de producție, costul cu forța de muncă a crescut cu 6% la 14,3 mii de euro per angajat în timp ce productivitatea a avansat cu 5% la 63 de mii de euro în 2017. În cazul comerțului, datele financiare din 2017 indică cel mai scăzut raport între cost și productivitate, de doar 7,8%, la polul opus avem producția cu un nivel al costului per angajat de 22,6% din productivitatea medie.
Notă: Analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanțelor (la sfârșitul perioadei) care au ca domeniu principal de activitate unul dintre codurile CAEN: producție 2042 – fabricarea parfumurilor și a produselor cosmetice (de toaletă) sau comerț: 4645 – comerț cu ridicata al produselor chimice și 4775 – comerțul cu amănuntul al produselor cosmetice și de parfumerie, în magazine specializate. Toate cifrele sunt exprimate în euro, la cursul mediu anual afișat de BNR iar datele au fost extrase în prima parte a lui 2019. Estimările au la bază rata medie anuală, calculată pe o perioadă de cel puțin 5 ani.
Informaţiile din materialul de mai sus sunt culese din barometrul privind starea business-ului romanesc, un proiect dezvoltat de KeysFin prin analiza datelor financiare privind societăţile comerciale şi PFA-urile active din Romania.