Pietre prețioase și pastile psihotrope, găsite la Vamă. Foto

Date:

Share post:

Prin punctul de trecere a frontierei Palanca, doi cetățeni străini au încercat să treacă frontiera tăinuind prezența a șase pietre prețioase, presupuse a fi rubin, și 16 pastile psihotrope.
Sâmbătă, 1 aprilie 2023, polițiștii de frontieră au depistat bunurile asupra persoanelor, ca urmare a controlului de nivelul II, ceea ce presupune verificări adiționale. Din cercetările primare și conform prețurilor indicate la fiecare piatră prețioasă, suma depășește 13 000 dolari americani.
Bunurile depistate la Vamă au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei pentru verificarea autenticității și stabilirea exacte a valorii acestora.
Totodată, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale EST continuă investigațiile pe caz în vederea elucidării circumstanțelor și luarea măsurilor legale ce se impun.
Informațiile au fost transmise pentru Infoanunț de către colegii de la Secția relații publice
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI RM.

Străini cu acte falsificate, identificați la trecerea frontierei

Doi călători din Armenia și Ucraina au prezentat permise de conducere cu bănuiala rezonabilă de falsificare.
Polițiștii de frontieră au inițiat cercetări pe numele lor sub aspectul comiterii unei infracțiuni. Ambele cazuri au avut loc în ultimele 24 de ore.
În punctul de trecere a frontierei Tudora a fost identificat în fluxul de călători cetățeanul Ucrainei de 44 de ani. În cadrul controlului de specialitate, polițistul de frontieră a depistat un permis de conducere fantezist (nerecunoscut de niciun stat). Străinul s-a abținut să ofere declarații pe cele stabilite.
În punctul de trecere a frontierei Aeroportul Internațional Chișinău a fost documentat cetățeanul Armeniei de 28 de ani.
Tânărul a fost supus controlului de nivelul II, iar ca urmare a fost descoperit un permis de conducere, care ar fi emis de către autoritățile ucrainene.
La examinarea amănunțită a documentului, polițiștii de frontieră au stabilit că acesta conține elemente de falsificare.
În fapt, străinului i-a fost refuzată intrarea în Republica Moldova, au transmis aceleași surse mai sius menționate.
spot_img

Articole asemănătoare

Inedit: Cromoforme, o expoziție de pictură și ceramică. Unde? Când? Foto

Inedit: Cromoforme, o expoziție de pictură și ceramică. Unde? Când? La aceste întrebări vom răspunde azi la Infoanunț.

Podul feroviar peste râul Olt a intrat în reparații pentru viteza maximă de 120 km/h. Până când?

Podul feroviar peste râul Olt a intrat în reparații pentru viteza maximă de 120 km/h. Până când? La acerastă întrebare răspundem în cele ce urmează.

Cine a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UAIC. Video

Cine a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UAIC. Aceasta este subiectul despre care vorbim azi, la Infoanunț.

Care este noul film din cadrul proiectului KineDok powered by One World România. Foto

Care este noul film din cadrul proiectului KineDok powered by One World România. Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad vă invită la vizionarea unui nou film.