Poliția de Frontieră și-a desemnat campionii la tir.
În dimineața zilei de 6 martie 2025, 35 de polițiști de frontieră și-au testat abilitățile în cadrul Campionatului Poliției de Frontieră la tir, ediția 2025. Competiția s-a desfășurat pe poligonul „Dinamo” din Chișinău.
Evenimentul a debutat într-o atmosferă solemnă, cu intonarea imnului de stat și acompaniamentul Orchestrei de fanfară a Poliției de Frontieră. Prezent la deschidere, șeful adjunct al IGPF, Andrei Trofimov, a încurajat participanții, urându-le succes în competiție.
Campionatul a inclus trei probe de tragere individuală, folosind pistolul PM 1, PM 4 și pușca TOZ/URAL. În urma desfășurării acestora, au fost desemnați cei mai buni țintași ai Poliției de Frontieră.
În clasamentul pe echipe, trofeul a fost câștigat de reprezentanții Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, urmați de Direcția regională Centru și Direcția regională Sud.
La ceremonia de premiere, șeful adjunct al IGPF, Andrei Trofimov a felicitat câștigătorii și toți participanții pentru efortul și dedicarea lor. Cei mai buni trăgători vor reprezenta Poliția de Frontieră la Spartachiada Clubului Sportiv Central „Dinamo” al MAI între autoritățile administrative și instituțiile din subordine, proba tir.
Felicitări tuturor participanților și, în mod special, celor care au urcat pe podium!
Text și foto: Secția comunicare strategică (STRATCOM)
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI RM
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI RM