Premierul Maia Sandu a avut o întrevedere cu Mike Quigley, membru al Congresului SUA

Date:

Share post:

Contribuția substanțială a asistenței financiare și sprijinul acordat de către SUA Republicii Moldova au fost discutate în cadrul întrevederii Premierului Maia Sandu cu congresmenul american, Mike Quigley.

Prim-ministrul Maia Sandu a lansat invitația alăturării la Grupul de sprijin politic pentru Republica Moldova din Congresul SUA, fapt ce va contribui la consolidarea dialogului bilateral. ,,Vom aprecia înalt contribuția Statelor Unite ale Americii în susținerea proceselor reformatoare, aflate în derulare, în Republica Moldova. Contăm pe sprijinul şi o bună cooperare cu SUA în  domeniile cheie precum: democrație şi bună guvernare, dezvoltare economică şi financiară, cooperare în domeniul securităţii”, a menționat Maia Sandu.

Prim-ministrul a declarat că Executivul luptă împotriva corupției și caută soluții pentru a recupera banii furați din frauda bancară. Totodată, Maia Sandu a accentuat necesitatea gestionării corecte a resurselor statului.

De asemenea, Premierul a subliniat că actualul Guvern este interesat în relansarea Dialogului Strategic RM – SUA şi valorificarea acestui format de cooperare, prin desfăşurarea şedinţelor grupurilor comune de lucru. În același timp, Maia Sandu a mulțumit partenerilor americani pentru susținerea oferită pentru fortificarea securității, suveranității și integrității Republicii Moldova, dar și pentru contribuția SUA în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.

La rândul său, oficialul american a reiterat disponibilitatea Statelor Unite de a oferi în continuare sprijin Republicii Moldova. Mike Quigley a accentuat necesitatea asigurării transparenței în procesele decizionale ale statului, dar și combaterii corupției în ţara noastră.

Foto: Guvernul Republicii Moldova

spot_img

Articole asemănătoare

Turul Ciclist al României 2026

Turul Ciclist al României 2026 continuă pe 10 septembrie cu Etapa a 2-a, care va lega municipiile Iași și Piatra Neamț într-o cursă

Un român este laureatul Premiului Internațional de Poezie „Publio Ovidio Nasón” 2026. FOTO

Prestigioasa distincție i-a fost acordată în unanimitate pentru volumul El amor con perfume de almendras amargas și pentru întreaga sa operă.

Săptămâna verde și Școala altfel la MUZEU. Foto

Săptămâna verde și Școala altfel la MUZEU. Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, vine în întâmpinarea școlilor cu activități de educație muzeală în cadrul programelor Săptămâna verde și Școala altfel.

Număr impresionant de dosare depuse la admiterea 2026 la UAIC, în cele două sesiuni de înscriere

Număr impresionant de dosare depuse la admiterea 2026 la UAIC, în cele două sesiuni de înscriere. Mai multe amănunte în cele ce urmează, azi, la Info Anunț.