Prețul mediu de tranzacționare a locuințelor a depășit 100.000 de euro în primul semestru al anului

Date:

Share post:

Datele RE/MAX România arată că prețul mediu de tranzacționare a locuințelor a depășit 100.000 de euro în S1 2022, înregistrând o creștere cu aproximativ 10% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Compania a  intermediat un număr de peste 5.000 de tranzacții în primul semestru din acest an, dintre care circa 92% au fost pe segmentul rezidențial.

Dinamica pieței, factorii de influență, respectiv principalele tendințe și perspective sunt reunite sunt forma Barometrului imobiliar RE/MAX România – o analiză de status a pieței de profil, pe baza datelor înregistrate de companie, la intervale regulate de timp.

Birourile RE/MAX România au cunoscut o creștere de 48% în ceea ce privește valoarea totală a tranzacțiilor imobiliare din primul semestru, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, de la 113 mil. euro la 169 mil. euro. Totodată, prețul mediu de tranzacționare pe segmentul vânzări a crescut în acest interval cu aproximativ 10%, de la cca. 94.000 euro la 103.000 euro.

„Creșterea înregistrată se datorează în mare parte inflației, amplificată de un narativ al nesiguranței venit odată cu războiul de peste graniță. Interesul de achiziție în imobiliare a rămas crescut în primul semestru al lui 2022, în încercarea cumpărătorilor de a face investiții care să conserve capitalul împotriva inflației. Totodată, deși cererea a scăzut ca volum în ultimele două luni ale semestrului, am observat o determinare crescută a celor interesați să cumpere. Cu alte cuvinte, avem prospecți cumpărători mai puțini, dar mai hotărâți și mai potenți financiar”, a declarat Răzvan Cuc, Președinte RE/MAX România.

Cele mai multe intermedieri au fost realizate pe segmentul rezidențial, cca. 92% din total, urmate de comercial (4%), industrial (2%) și office (2%). Dintre cele peste 5000 de proprietăți rezidențiale tranzacționate, apartamentele de două camere (35%) și casele (32%) au fost cele mai căutate tipuri de proprietăți în S1 2022. Per total, 80% dintre apartamentele vândute/cumpărate sunt proprietăți vechi.

Cele mai mari tranzacții intermediate de birourile RE/MAX România în S1 2022 au fost: un complex de vile din București, în valoare de 5 mil. euro, o casă de 1,62 mil. euro din  Cluj-Napoca și un teren în valoare de 1,5 mil. euro din București.

În ceea ce privește următoarea perioadă, reprezentanții RE/MAX consideră că piața imobiliară va rămâne stabilă, fără să înregistreze scăderi de prețuri până la finalul anului.

„În contextul unui curent general de scumpiri ale tuturor componentelor de construire, cât și de creșteri ale prețurilor la dezvoltatori, este puțin probabil să scadă cererea de așa manieră încât să genereze o scădere a prețurilor în piață. Totuși, este posibil ca unele piețe/orașe să înregistreze variații (creșteri/scăderi) mai mari, în funcție de contextele locale”, a adăugat Răzvan Cuc.

Autor: Ioana Andrei
Foto: RE/MAX România
spot_img

Articole asemănătoare

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor. Care sunt acestea, în celel ce urmează.

Eveniment: Vernisaj expoziția Spirala Naturii

Eveniment: Vernisaj expoziția Spirala Naturii. Unde? Când și despre ce este vorba mai exact, în cele ce urmează.

Invitație fascinantă: XXL TARANTULA EXPO

Invitație fascinantă: XXL TARANTULA EXPO. Mai multe informații despre acest minunat eveniment expozițional, în cele ce urmează.

Nou: Sesiunea de achiziții de artă contemporană 2024. Unde? Cine poate participa?

Nou: Sesiunea de achiziții de artă contemporană 2024. Unde? Cine poate participa? La aceaste întrebări, răspundem în cele ce urmează.