Primul atelier de lucru comun al Inspectoratului General al Poliției și Procuraturii Republicii Moldova

Date:

Share post:

În sediul IGP s-a desfășurat un  atelier  de lucru cu genericul ,,Consolidarea capacităților procurorilor și ofițerilor de investigație din cadrul Poliției în domeniul investigațiilor sub acoperire”.

Activitatea a fost organizată cu suportul finanțării Uniunii Europene prin intermediul proiectului ,,Against Drugs and Organise Crime”.

Prezenți la deschiderea atelierului, atât șeful adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, cât  și adjunctul misiunii,  Manuel Marion, au remarcat despre relevanța atelierului,  organizat în premieră pentru Poliție și Procuratură.

La eveniment au participat experți din Ungaria, Lituania, Spania și România.

Astfel, participanții au fost implicați în dezbateri ce vizează legislația sub aspect național și comparativ cu cadrul normativ din străinătate în privința activității speciale de investigații, actorii ce sunt implicați în această sferă cât și ce schimbări sunt salutabile din punct de vedere legislativ.

Fiecare din reprezentanții naționali au adus în atenția publicului câte o prezentare, care a elucidat aspecte importante ale sarcinilor de bază pe care le îndeplinesc zilnic, punctele sensibile care le tergiversează activitatea, dar și ce aspecte necesită îmbunătățiri.

Un impact pozitiv al atelierului l-a avut simularea unei infracțiuni printr-un exercițiu și determinarea cumulului de sarcini pe care fiecare reprezentant al legii trebuie să o execute după competența ce i se atribuie.

Menționăm că, în perioada 19-23 noiembrie 2018 în cadrul proiectului urmează să fie organizată o vizită  de studiu în România.

Ion Panfil

Foto: Poliția Republicii Moldova

spot_img

Articole asemănătoare

Concurs: prefect și subprefect pentru …

Concurs: prefect și subprefect pentru...Mai multe amănunte în cele ce urmează. Lansarea concursului „Prefect și Subprefect pentru o...

APIA și InfoCons, un parteneriat pentru consumatori mai informați

APIA și InfoCons lansează un parteneriat strategic pentru mobilitate mai sigură și consumatori mai informați. InfoCons – Organizație Europeană pentru...

Despre deschiderea săptămânii educației

Despre săptămâna educației în Republica Moldova.

Milioane de lei la Bugetul public al Republicii Moldova

Milioane de lei la Bugetul public al Republicii Moldova. Concret, 862,9 milioane lei încasate de către SFS Republica...