Prins la Vama Chișinău cu 4,7 milioane hrivne ucrainene și altă valută străină

Date:

Share post:

La începutul lunii august, un cetățean al Federației Ruse a încercat să scoată prin Aeroportul Internațional Chișinău, 4,7 milioane hrivne ucrainene și sume în alte opt valute străine. După ce polițiștii de frontieră moldoveni i-a dat în vileag intenția, procurorii i-au atribuit acestuia statutul învinuit, iar banii au fost încadrați la capitolul: corp delict.

Povestea bărbatului din Rusia

Potrivit informațiilor din dosarul investigat de către Poliția de Frontieră, de comun cu procurorii PCCOCS, bărbatul cu vârsta de 50 de ani s-a prezentat la controlul obligatoriu pentru îmbarcare în avionul ce urma să decoleze spre Istanbul.
Acesta avea în posesie mijloace financiare, respectiv sume mari de bani, care însă nu au fost declarate, așa cum prevede legea. Banii au fost depistați de către polițiștii de frontieră în cadrul controlului special al bagajelor de cală, atunci când au fost observate obiecte asemănătoare cu bancnote.
Până și polițiștii de fornieră au fost șocați de sumele adunate la final. Pentru că, după ce a fost luată decizia extinderii verificărilor, s-au descoperit următoarele sume, care totalizate ar cifra 2,7 milioane lei moldovenești: 4.7 milioane hrivne, peste 250.000 forinți maghiari, peste 35.000 șekeli israeleni, peste 30.000 lei moldovenești, 9.500 dirham (Emiratele Arabe), aproape 2.945 ruble beloruse, 300 coroane norvegiene, peste 800 dolari singaporezi și 50 dolari americani.

Călătorul rus era obligat să declare aceste sume în vamă, dar acesta se vede că nu a făcut-o. Ca urmare a interogări lui, învinuitul a evitat să informeze autoritățile despre proveniența banilor.

Cercetările pe caz continuă, iar procurorii PCCOCS și polițiștii de frontieră urmează să furnizeze amănunte relevante odată cu avansarea investigațiilor, potrivit comunicatului emis de Secția relații publice a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră al MAI RM.
Text: Filip Gheorghe
Foto: Poliția de frontieră a RM
spot_img

Articole asemănătoare

Cum arată portretul lui Horea, expus în premieră la Muzeul Național Brukenthal

Portretul lui Horea realizat de artistul Ioan Constande expus în premieră la Muzeul Național Brukenthal. Mai multe amănunte în cele ce urmează.

1 Decembrie – Ce îți doresc eu ție, dulce Românie? Concurs național de eseuri istorice

Muzeul Țării Crișurilor Oradea, Complex Muzeal,  organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Universitatea din Oradea și Inspectoratul Școlar Județean Bihor, un nou concurs online de eseuri istorice, având ca temă: 1 Decembrie - Ce îți doresc eu ție, dulce Românie?  care este destinat tinerilor din gimnaziu și liceu.

Iată care sunt tendințele de călătorie înregistrate la Târgul Online de Turism, inclusiv ofertele Black Friday

În cadrul Târgului Online de Turism din luna noiembrie, IRI Travel, unul dintre cei mai cunoscuți touroperatori din România, a analizat evoluția vânzărilor pentru destinațiile sale principale.

Despre rezultatele operațiunii JAD Finestra 3, organizată la frontierele Republicii Moldova

În prima jumătate a lunii noiembrie 2023 a fost desfășurată operațiunea internațională JAD Finestra 3. În Republica Moldova operațiunea a unit în acțiuni pe linie de prevenire, detectare și combatere a diferitor ilegalități Poliția de Frontieră, Serviciul Vamal și Agenția Europeană FRONTEX.