Programul Demo Environment

Date:

Share post:

O nouă oportunitate pentru antreprenori oferită de Agenția suedeză pentru dezvoltare şi cooperare internațională. S-a lansat apelul de propuneri de proiecte în cadrul Programului Demo Environment.

A fost lansat apelul de propuneri de proiecte pentru Programul Demo Environment – program de granturi în domeniul transferului de tehnologii, finanțat de Agenția Suediei pentru cooperare şi dezvoltare (SIDA) şi implementat de către Agenția Suediei pentru creștere economică și regională (Tillvaxtverket).

Programul se focusează pe următoarele domenii prioritare: epurarea apelor, sisteme de salubrizare, energie regenerabilă, amenajarea urbanistică. Suma per grant este de până la circa 34 mii euro fără necesitate de co-finanţare. Exemple de activități: studii de fezabilitate, cercetare de piață, instruiri.

Pentru a fi eligibili în cadrul apelului, aplicanţii trebuie să întrunească următoarele cerinţe:

  • aplicantul lider trebuie să fie o companie/organizație localizată în afara Republicii Moldova*, iar partenerul proiectului trebuie să fie o companie înregistrată în Republica Moldova;
  • partenerii urmează să încheie un Acord de parteneriat;
  • ambii parteneri trebuie să fie activi cel puţin 3 ani pe piață și să aibă minim câte 3 angajați;
  • sunt încurajate să aplice întreprinderile mici și mijlocii.

Propunerile de proiecte se depun până la 15 martie 2019 pe platforma on-line, care poate fi accesată aici.

*aplicantul lider poate fi din orice țară, cu excepția: Kenya, Mozambic, Tanzania, Zambia, Bangladesh, Cambodgia, Bolivia, Columbia, Guatemala, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Georgia, Republica Moldova, Ucraina.

Autor: Sofia Filip
Foto: Guvernul Republicii Moldova

 

spot_img

Articole asemănătoare

Iată ce vor primi peste 10 mii de pensionari ieșeni cu ocazia Sărbătorilor de Paști

Iată ce vor primi peste 10 mii de pensionari ieșeni cu ocazia Sărbătorilor de Paști. Aceasta este tema subiectului de azi, la Infoanunț

Cine a participat la Târgul de cariere organizat de Centrul de Excelență în Economie și Finanțe și Ministerul Educației și Cercetării. Foto

Cine a participat la Târgul de cariere organizat de Centrul de Excelență în Economie și Finanțe și Ministerul Educației și Cercetării. 

Invitație lansare de carte, o analiză fascinantă. Autor dr. Ligia Cristea

Invitație lansare de carte, o analiză fascinantă. Autor dr. Ligia Cristea. Unde și când va avea loc acest eveniment, în cele ce urmează.

Numărătoarea inversă a început: 3 zile până la Semimaraton Iași 2024. Galerie foto inclusiv traseu și premii

Numărătoarea inversă a început: 3 zile până la Semimaraton Iași 2024. Acesta este subiectul articolul de azi, la Infoanunț.