Programul PRIMA CASĂ: 202 tineri și-au achiziționat o locuință

Date:

Share post:

Până în prezent, 202 tineri din Republica Moldova au semnat deja contractele de garantare în cadrul programului de stat „Prima casă”. Alte șapte dosare sunt acceptate și urmează să fie semnate contractele, iar 14 cereri sunt în proces de examinare.

Suprafața totală a locuințelor procurate în cadrul programului depășește 13 mii de metri pătrați, suprafața medie a uneia fiind de 58 de metri pătrați. Valoarea medie a unei locuințe cumpărate constituie 543 de mii de lei.

Marea majoritate a beneficiarilor sunt familii tinere, iar circa o treime – tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31 de ani.

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, valoarea totală a creditelor acordate atinge 104,7 milioane de lei, iar cea a garanțiilor – 52,3 milioane de lei. Rata minimă a dobânzii aplicată de bănci este de 6,07%.

Programul de stat „Prima casă” a fost lansat la 26 martie 2018. Ulterior, în cadrul proiectului, au fost oferite facilități speciale pentru funcționarii publici, iar recent a fost anunțată inițiativa de a crea condiții mai avantajoase pentru familiile care au copii, statul oferind compensații între 10 și 100% din costul apartamentului.

Informații detaliate despre Programul de stat „Prima Casă” pot fi găsite pe site-ul primacasa.gov.md și la numărul de telefon (022) 22 60 65.

Autor: Sofia Filip

 

spot_img

Articole asemănătoare

Cine reamintește despre obligația modificării orei ECC conform orei de vară până la 20 aprilie 2024

Cine reamintește despre obligația modificării orei ECC conform orei de vară până la 20 aprilie 2024. Acesta este subiectul pe care îl redăm în cele ce urmează.

Exclusiv: Ce înseamnă și cum ne trăim viața în noua paradigmă temporară

Exclusiv: Ce înseamnă și cum ne trăim viața în noua paradigmă temporară. Acesta este subiectul motivațional pentru acest weekend.

Atenție: O linie a căilor ferate din România este închisă 3 zile

Atenție: O linie a căilor ferate din România este închisă 3 zile. Despre ce este vorba mai exact în articolul care urmează azi, la Infoanunț.

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! O listă inspirată

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! Paștele este o perioada a reinnoirii si a sperantei si, totodata, momentul ideal pentru a face daruri inspirate, care sa aduca bucurie, sanatate si stare de bine.