Programul supermarketurilor, în următoarele zile. Atenţie, duminică …

Date:

Share post:

S-a anunțat că marile lanţuri de magazine, supermarketurile din Iaşi şi-au modificat intervalul de funcţionare cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

Astfel, Carrefour, Lidl, Kaufland, Auchan şi Penny vor avea un program special de Paştele Ortodox, sărbătorit anul acesta duminică, 16 aprilie 2023, dar şi în zilele de luni şi marţi.

În Vinerea Mare, Carrefour va funcţiona în intervalul orar 08:00 – 23:00, iar sâmbătă, 15 aprilie, se va deschide la ora 08:00 şi se va închide la ora 19:00. Duminică, de Paşte, Carrefour va fi închis.

Supermarketurile Lidl vor avea astăzi un program obişnuit, adică vor fi deschise între orele 07:30 – 22:00. Sâmbătă, Lidl are un program de funcţionare de la ora 07:30 şi până la ora 18:00, iar pe 16 şi 17 aprilie magazinele Lidl din oraşul Iași vor fi închise.

Şi magazinele Kaufland din Iaşi au în Vinerea Mare program normal, adică vor fi deschise de la ora 06:30 şi până la 22:00, iar sâmbătă vor avea program mai scurt, între 06:30 – 17:00. Ñ prima zi de Paşte va fi închis, iar luni, 17 aprilie a.c., magazinele vor fi deschise de la ora 09:00 şi până la 17:00.

Hypermarketurile Auchan vor fi astăzi deschise între 07.00 – 22.00, în timp ce sâmbătă vor funcţiona în intervalul orar 07:00 – 18:00. Duminică este închis, iar de luni, 17 aprilie, Auchan va reveni la programul normal.

Penny va fi deschis în Vinerea Mare de la ora 07:00 şi până la 23:00, în timp ce sâmbătă, 15 aprilie, va avea program mai scurt, dar se va deschide mai devreme, adică va funcţiona între orele 06:30 – 18:00.

Duminică, de Paşte, va fi închis, iar luni, pe 17 aprilie, magazinele Penny vor avea program special astfel încât vor fi deschise între orele 09:00 – 16:00, potrivit ZDI.

Prin ziua liberă, de frumoasa sărbătoare creștină, simbol al existenței vieții de după moarte, se vor bucura și angajați marilor marketuri.

spot_img

Articole asemănătoare

Despre rezultatele operațiunii JAD Finestra 3, organizată la frontierele Republicii Moldova

În prima jumătate a lunii noiembrie 2023 a fost desfășurată operațiunea internațională JAD Finestra 3. În Republica Moldova operațiunea a unit în acțiuni pe linie de prevenire, detectare și combatere a diferitor ilegalități Poliția de Frontieră, Serviciul Vamal și Agenția Europeană FRONTEX.

Oare ce fac românii de sărbători și în anul acesta?

Se apropie sărbătorile de iarnă, iar românii și-au conturat deja planurile pentru perioada festivă ce se anunță. Potrivit celor mai recente cercetări realizate de iSense Solutions, descoperim ce tradiții mai respectă aceștia, dar și cum a afectat creșterea prețurilor bugetul alocat pentru această perioadă.

Cum va funcționa metroul cu ocazia Zilei Naționale a României

Metrorex informează că în perioada 30.11.2023 – 03.12.2023, circulația trenurilor de metrou se va desfășura conform graficelor aprobate pentru weekend și sărbători legale, la un interval de 10 minute, pe toate magistralele de metrou.

Trei echipe canine ale Poliției de Frontieră au trecut cu succes examenul de dresaj. Galerie foto

Trei echipe canine, care își exercită activitatea de serviciu la Sectoarele Poliției de Frontieră Ungheni, Tudora și Basarabeasca au trecut cu succes examenul de absolvire a cursului specializat în dresaj canin, organizat în orașul Hermanice, Republica Cehă.