În România,
Proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii pentru prevenirea și combaterea consumului de tutun este respins
Intro: Dacă ar fi să mă întrebe cineva aș spune, fără să stau pe gânduri, un ”Nu” categoric tutunului. De fiecare dată când trec granița de la Prut sunt întrebată, cu un accent de plictiseală groaznică, ”tutun, alcool, aveți?” NU avem, noi suntem Presa și ducem o campanie asiduă împotriva fumatului care dăunează sănătății. Îngrădirea fumatului în spații special amenajate este o idée foarte bună deoarece persoanele care nu fumează sunt afectate mult mai mult decât cele care fumează propriu-zis. Și nu o spun eu, ci statisticile medicale.
Psihologic vorbind, ”a fuma” înseamnă o nemulțumire ascunsă undeva în cutiuța tainică a sufletului. Dar pornind de aici, subiectul se pierde în infinitul unei umanități care caută să se elibereze de un oftat puternic ce se ridică la Cer, uneori, doar prin fumul de țigară. (Ligia Beatrice Vasilescu)
Proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea consumului de tutun a fost respins la data de 16 octombrie a.c. de către membrii Comisiei de sănătate a Camerei Deputaților din România.
Acest act normativ a fost adoptat anul trecut, în noiembrie, de Senat și Camera Deputaților fiind forul decizional după cum se arată într-un articol publicat pe site-ul https://legestart.ro.
Deputații Comisiei de sănătate au decis, cu majoritate de voturi, respingerea proiectului, “întrucât conform Deciziei nr. 29/2016 a Curţii Constituţionale, Constituţia României nu consacră dreptul la fumat şi nici drepturi specifice/distincte ale fumătorilor. Prin urmare, nu poate fi susţinută necesitatea unor modificări ale legislaţiei curente care să asigure cadrul legal care să permită crearea unor spaţii dedicate fumatului”.
Cu alte cuvinte, forma decisă de Senat, prin care se puteau amenaja spații dedicate pentru fumat, inclusiv pe terase, a fost scoasă deocamdată din actul normativ. În schimb, a fost respinsă propunerea organizațiilor nonguvernamentale, care interziceau fumatul în orice mașină, inclusiv în autoturismele proprii, mai ales dacă erau prezenți și copii.
Inițiativa de a permite fumatul în spații închise, special amenajate sau în spații semi-deschise, cum sunt terasele, a fost inițiată în iunie 2016 la Senat, de mai mulți parlamentari și adoptată tacit după 6 luni, pe 1 noiembrie 2016.
Proiectul redefinea spațiul public ca fiind “orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, dar nu doar cu cel puțin doi pereți, ci încadrat de pereți de jur împrejur”, astfel că fumatul ar fi fost permis pe terase, indiferent de numărul de pereți. În plus, se stipula că fumatul poate fi permis în spații special amenajate, așa cum sunt cele din aeroporturi.
Proiectul a suscitat interesul mass-media și ONG-urilor, care au cerut, pe parcursul avizelor trimise de comsiiile de specialitate din Camera Deputaților și alte interdicții, cum ar fi cea a fumatului în mașina proprie. Deputații din Comisia de sănătate au răspuns acum societății civile, prin explicațiile din raportul de respingere a proiectului, susținând că în Constituție nu este stipulat nici vreun drept al fumătorilor, dar nici interdicții la care aceștia să se supună în legătură cu propriile acțiuni.
De când se află în Camera Deputaților, de aproape un an, proiectul de lege a primit avize favorabile de la consiliul legislativ și de la Comisia Juridică, și negative de la Comisia pentru industrii, Comisia pentru drepturile omului și Guvern. Camera Deputaților este forul decizional, proiectul făcând parte din categoria legilor ordinare.
Panfil Ion