Proiecte de reabilitare energetică a mai multor unități școlare din Iași

Date:

Share post:

La propunerea conducerii Primăriei, consilierii locali întruniţi în şedinţa extraordinară de miercuri, 25 mai 2022, au aprobat depunerea spre finanțare prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență a proiectelor ce vizează reabilitarea energetică a mai multor unități școlare din Iași.

Se lucrează de mai multă vreme la aceste proiecte. Mai sunt în lucru încă trei clădiri școlare. Clădirile de pe ordinea de zi a ședinței de azi au partea de expertiză și audit tehnic de eficiență energetică încheiată. Urmează ca până în data de 31 mai să finalizăm și să înaintăm către Ministerul Dezvoltării și cererile de finanțare”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Clădirile care vor putea fi renovate energetic sunt Școala Primară Petru Poni, Școala Gimnazială Ion Creangă și sala de sport aferentă, Grădinița P.N. nr. 15, internatul și cantina Colegiului Agricol și de Industrie Alimentară Vasile Adamachi, Colegiul Național Mihai Eminescu (internat, laborator, sală de sport), Liceul cu Program Sportiv (corp școala veche), Colegiul Ioan C. Ștefănescu, Grădinița P.P. nr. 15, Școala Gimnazială nr. 4 Ionel Teodoreanu, Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții Iași. Bugetul estimat pentru investiţiile la cele 17 clădiri aferente celor nouă unităţi de învăţământ se ridică la peste 79,1 milioane lei, fără TVA.

Reamintim că, în ședințele precedente, Consilul Județean Iași a aprobat depunerea spre finanțare prin intermediul fondurilor PNRR a proiectelor ce vizează reabilitarea, renovarea energetică sau consolidarea a 18 imobile din Iași, unități de învățământ și blocuri de locuințe: Școala Gimnazială „George Coșbuc”, Căminul Școlii Postliceale Sanitare „Grigore Ghica Vodă”, Corpul 1 al Liceului Waldorf, Școala Gimnazială „Elena Doamna”, Liceul Tehnologic „Petru Poni”, Colegiul Tehnologic „Dimitrie Leonida”, Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță”, Blocul 968 –  Tronsoanele 4 și 5 aflat pe Șoseaua Nicolina nr. 37, Blocul DA – 3 situat pe Bulevardul Dacia nr. 1, Blocul S4 situat în str. Ciurchi nr. 109 A, Blocul D2 din str. Oancea nr. 34, Blocul Z4 din Bulevardul Nicolae Iorga nr. 30, Blocul B3 – Scările A, B și C situat în Bulevardul Ștefan cel Mare nr. 4, Blocul „Carmen” aflat în Bulevardul Independenței nr. 2, căminele aflate în Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 79A, strada Decebal nr. 1, strada Bularga nr. 14A, respectiv strada Canta nr. 60B.

Text: Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași

Foto: Internet

spot_img

Articole asemănătoare

Iată ce vor primi peste 10 mii de pensionari ieșeni cu ocazia Sărbătorilor de Paști

Iată ce vor primi peste 10 mii de pensionari ieșeni cu ocazia Sărbătorilor de Paști. Aceasta este tema subiectului de azi, la Infoanunț

Cine a participat la Târgul de cariere organizat de Centrul de Excelență în Economie și Finanțe și Ministerul Educației și Cercetării. Foto

Cine a participat la Târgul de cariere organizat de Centrul de Excelență în Economie și Finanțe și Ministerul Educației și Cercetării. 

Invitație lansare de carte, o analiză fascinantă. Autor dr. Ligia Cristea

Invitație lansare de carte, o analiză fascinantă. Autor dr. Ligia Cristea. Unde și când va avea loc acest eveniment, în cele ce urmează.

Numărătoarea inversă a început: 3 zile până la Semimaraton Iași 2024. Galerie foto inclusiv traseu și premii

Numărătoarea inversă a început: 3 zile până la Semimaraton Iași 2024. Acesta este subiectul articolul de azi, la Infoanunț.