Protocol între Moldova și Ucraina în domeniul transportului de marfă

Date:

Share post:

Premierii Pavel Filip și Volodymyr Groysman au declarat că Republica Moldova și Ucraina au înregistrat progrese semnificative și că o mare parte dintre problemele care existau anterior au fost deja rezolvate. Pavel Filip a mulțumit oficialului ucrainean pentru sprijin în ceea ce privește controlul comun la frontieră. Șeful Executivului de la Kiev s-a aflat într-o vizită de lucru în Republica Moldova, în marja reuniunii șefilor de Guverne ai țărilor membre GUAM.

Cu această ocazie, a fost semnat și un protocol care vine să rezolve o altă dificultate, care ținea de termenul maxim de 90 de zile, în care cetățenii moldoveni se puteau afla în Ucraina. „Odată cu semnarea acestui protocol se rezolvă această problemă pentru transportatorii de mărfuri și pasageri din Moldova. Acest document, precum și acordurile de liberalizare a transportului auto și avia între țări urmează acum să fie ratificate de Rada Supremă a Ucrainei”, a menționat Pavel Filip.

Au fost înregistrate progrese și în domeniul ecologiei. Partea ucraineană a ratificat Acordul de la Roma, în baza căruia a fost creată o Comisie comună moldo-ucraineană, care se ocupă doar de ecologie. „Rămân probleme legate de stația electroenergetică de pe Nistru, probleme ecologice, dar sunt problemele noastre și trebuie să le rezolvăm împreună, inclusiv din cauza faptului că problemele ecologice au o importanță enormă”, a spus Volodymyr Groysman.

S-a avansat și pe demarcarea frontierei, recunoașterea reciprocă a proprietății, dar și definitivarea Acordului de funcționare  a Complexului Hidroenergetic Nistrean. „Ne-am propus până la sfârșitul anului curent să avem un progres vizibil și să soluționăm și această problemă care durează deja de mulți ani”, a subliniat Pavel Filip.

Premierul Republicii Moldova a mulțumit părții ucrainene și pentru rolul deosebit în calitate de mediator în formatul de negocieri 5+2 pentru soluționarea problemei transnistrene, reiterând întreaga susținere a țării noastre pentru restabilirea integrității teritoriale şi a suveranității Ucrainei asupra regiunilor sale de est şi a peninsulei Crimeea.

Autor: Sofia Filip
Foto: Guvernul Republicii Moldova
spot_img

Articole asemănătoare

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț. 

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul …

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul ... Pentru a afla mai multe amănunte în acest sens, citim articolul care urmează.

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor. Care sunt acestea, în textul pe care îl redăm în continuare la Infoanunț.