Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON – singurul maraton stradal din România în 2020

Date:

Share post:

Bucharest RUNNING CLUB anunță că 3000 de alergători sunt așteptați să ia startul, în perioada 11-18 octombrie, în cadrul celei de-a XIII-a ediții a Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON.

În data de 6 octombrie a.c., a avut loc videoconferința de anunțare a evenimentului cu participarea domnului Ionuț Stroe, Ministrul Tineretului și Sportului, Corina Vasile, Director Comunicare, Raiffeisen Bank România, Alina Petrescu, Director of Communication and Sustainability, OMV Petrom, Cristina Miclea, Director Marketing, Albalact împreuna cu Valeria Răcila van Groningen, Președintele Bucharest RUNNING CLUB și Laurențiu Mihai, Bucharest RUNNING CLUB, se arată în anunțul informativ emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ. 

În cadrul videoconferinței, au fost prezentate noutățile și modul de desfășurare al celei de-a XIII-a ediții a Maratonului București. Totodată, s-a discutat despre situația competițiilor sportive în România, condițiile actuale, precum și despre perspectivele anului următo, precum și line-up-ul alergătorilor profesioniști prezenți la start în Piața Constituției.

Dată fiind conjunctura actuală reflectată în restricționarea numărului de participanți în cadrul competițiior fizice, în urma consultării cu autoritățile române și cu partenerii implicați în procesul de organizare, Bucharest RUNNING CLUB a luat decizia ca ediția de anul acesta a Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON să se desfășoare fizic în data de 11 octombrie, doar pentru alergătorii profesioniști într-un număr limitat (maximum 250 de participanți). Aceștia vor lua startul la orele 8:00 din Piața Constituției, urmând ca alergătorii amatori să participe virtual în săptămâna 11-18 octombrie.

Organizat cu sprijinul MTS și World Athletics, ediția din 2020 a Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON este unul  dintre cele mai importante evenimente sportive pe care Bucureștiul le-a găzduit în ultimii ani. Competiția este acreditată și organizată la standarde internaționale, astfel încât timpul obținut de sportivi este luat în calcul pentru calificarea la Jocurile Olimpice de anul viitor, de la Tokyo.

În ceea ce privește traseul, acesta va fi reprezentat de o buclă de 10,5 km, pe lungimea căreia traficul auto urmează a fi restricţionat. Coordonatele traseului sunt: punct Start: Piaţa Constituţiei; Bd. Libertăţii (în dreptul Pieţei Constituţiei), Piaţa Francofoniei, întoarcere pe Bd Libertăţii, dreapta pe breteaua Parchetului General, Bd. Unirii, Piaţa Alba Iulia, ocolire rond Alba Iulia, Bd. Unirii, Piaţa Unirii, Bd. Ion C. Brătianu, Str. Halelor, Splaiul Independenţei, traversare Pod Hașdeu, Splaiul Unirii, Piaţa Unirii, dreapta pe Bd. Unirii, dreapta pe breteaua Ministerului de Finanţe, stânga pe Bd. Libertăţii, punct sosire Piața Constituției.

3000 de alergători sunt așteptați să ia startul la cursele virtuale din cadrul Maratonului București care, deși nu pot fi împreună fizic, doresc să rămână prezenți în calendarul competițional, să  continue să susțină cauzele sociale și de mediu în care cred și să adauge colecției personale și medalia ediției anului 2020.

Participanții la competiția “#RunRomania Virtual Run Week” optează încă de la înregistrare pentru una dintre cauzele sociale sau de mediu pe care doresc să o susțină și au posibilitatea de a lua startul de oriunde din lume, la una dintre cursele de 42 km, 21km, 15km, 10km și 5km, sau “Aleargă cât poți”, pe traseele alese de ei înșiși, având la dispoziție 7 zile pentru a finaliza cursa, în perioada 11-18 octombrie. Înregistrarea timpului se va face individual, pe dispozitivul propriu al fiecărui alergător, iar clasamentul va fi întocmit în urma transmiterii pozei din aplicația aleasă de aceștia. Înscrierile se pot face din site-ul www.bucharest-marathon.com, pe linkul https://registration.mylaps.com/marathonvirtualrun sau direct din aplicația #RunRomania pânâ pe 17 octombrie.

Bucharest RUNNING CLUB va transmite în data de 11 octombrie în direct pe pagina de Facebook a evenimentului, pe YouTube și pe aplicația #RunRomania (disponibilă în PlayStore și AppStore) competiția atleților de elită, iar în săptămâna 12-18 octombrie interviuri și imagini cu alergătorii participanți la ediția virtuală și cauzele asociate evenimentului. De asemenea, toate aceste transmisiuni vor fi preluate online și de Europa FM.

Se vor acorda premii în bani primilor 5 alergători profeșioniști, iar în ceea ce privește competiția virtuală, având în vedere traseul diferit al fiecărui alergător, precum și faptul că traficul rutier nu va fi restricționat, premiile, oferite de Super Touch, Isostar Kinetic Sport &Medicine, vor fi acordate prin tragere la sorți celor care vor transmite imagini din competiție.

Și-au anunțat prezența la alergarea “#RunRomania Virtual Run Week” ambasadorii evenimentului Anca Bucur, Viorica Susanu, Camelia Mihalcea, Doina Ignat, Cristina Nedelcu, Ana Georgescu, Cristian Pulhac, Sonia Argint, Rares Florin Stoica, Marian Olteanu, Alexandra Micheten, Gáspár György, Ioana Vișănescu, Oana Bulzan Trifu, Anamaria Ionescu, Noemi Meilman, Raisa Moscviciov, Gianina Corondan, Oana Botezatu, Vladimir Drăghia, Florin Negruțiu, Florentina Opriș, Codrea Gheorghe, Adrian Teodorescu.

Ca întotdeauna, succesul acestui eveniment depinde de partenerii si sponsorii noștri. Fără sprijinul lor, ar fi,imposibil să organizăm Maratonul Bucuresti.

Istoric Bucharest RUNNING CLUB

Bucharest RUNNING CLUB este organizatorul celor mai mari competiții de alergare stradală din România. Începând cu anul 2008, Bucureștiul a fost inclus în circuitul internațional al maratoanelor, alăturându-se celorlalte capitale europene care găzduiesc anual astfel de competiții. Toate competițiile Bucharest RUNNING CLUB sunt acreditate și înscrise în calendarul internațional al AIMS (Asociația Internațională a Maratoanelor și Semimaratoanelor) și IAAF.

BRC a dezvoltat în România modelul asocierii competițiilor de alergare cu o cauză socială, umanitară sau ecologică iar în prezent sunt peste 30 cauze partenere ale evenimentelor. Acestea cumulează fonduri de 50.000 -100.000 euro anual pentru proiectele comunitare, sociale, educaționale, ecologice prezentate.  BRC a fost primul ONG care a demarat o platformă de voluntariat sportiv în Romania  – www.voluntarinsport.ro iar în prezent colaborează cu peste 1.000 voluntari activi care se implică în proiecte și evenimente sportive. BRC organizează competiții proprii dar și evenimente de sport de masă pentru companii și ONG-uri.

Text: PR  RunInBucharest.com

Foto: Facebook

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.