Recenzare la ghișeu. INS a înființat primul punct fix pentru efectuarea recenzării

Date:

Share post:

Institutul Naţional de Statistică a deschis primul punct fix pentru efectuarea recenzării, la sediul central din Bulevardul Libertăţii, nr. 16, sector 5.

Centrul este deschis de luni până duminică, între orele 8:00 şi 20:00 şi se adresează tuturor persoanelor care doresc să se recenzeze, dar, din diferite motive, nu au efectuat autorecenzarea sau nu pot primi vizita recenzorului la reședința obișnuită. Punctul fix de recenzare va funcţiona până la data de 17 iulie.

Deschiderea punctului de recenzare de la sediul INS vine ca urmare a deciziei Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor din România (CCRPL2021) din 11 iulie 2022, prin care s-a decis înființarea unor puncte fixe de efectuare a recenzării.

Astfel de puncte fixe de recenzare vor funcţiona până la finalul perioadei de recenzare (17 iulie 2022) în localităţile în care ritmul de recenzare din etapa interviurilor faţă în faţă este scăzut și se vor desfășura paralel cu recenzarea pe teren.  În acest mod, se vor putea recenza și persoanele care, în perioada scursă între momentul de referință al recensământului (1 decembrie 2021) și prezent, s-au mutat, respectiv și-au schimbat localitatea de reședință obișnuită.

La punctele fixe de recenzare își va desfășura activitatea cel puțin un recenzor și se va asigura disponibilitatea pentru recenzarea populației prin interviu față-în-față pentru circa 10 ore/zi, inclusiv sâmbăta și duminica.

Prin înfiinţarea acestor puncte fixe am venit şi în întâmpinarea cererilor cetăţenilor, mulţi dintre ei solicitându-ne şi o altă variantă de recenzare, pe lângă vizita recenzorilor la domiciliu”, a declarat Tudorel Andrei, preşedintele Institutului Naţional de Statistică.

Organizarea acestor puncte fixe de recenzare este realizată de Comisiile locale de recensământ, care funcţionează în cadrul Primăriilor unităţilor administrativ-teritoriale.

Paralel cu înființarea punctelor fixe de recenzare, continuă și colectarea datelor de recensământ prin interviu față în față, cu înregistrarea datelor pe tablete electronice, prin intermediul recenzorilor de teren. Până la 6 iulie, peste 75% din populaţia estimată fusese recenzată, în ambele etape, autorecenzare şi recenzarea prin interviuri faţă în faţă.

Foto: ordinea zilei

 

spot_img

Articole asemănătoare

Foto: Cartușe, un pistol și un act falsificat, descoperite la controlul din Aeroportul Chișinău

În Aeroportul Internațional Chișinău, în cadrul controlului special polițiștii de frontieră au depistat cartușe, un pistol și un act falsificat. Documentați pe cazul dat sunt trei cetățeni străini.

Expoziția „LA PAS PE MELEAGURI BÂRLĂDENE” merită văzută!

Consiliul Judeţean Vaslui, Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad vă prezintă expoziţia cu caracter temporar „LA PAS PE MELEAGURI BÂRLĂDENE”, ce va fi vernisată sâmbătă, 9 decembrie 2023, ora 12.00, la sediul muzeului din str. Republicii nr. 235.

Anunț: În atenția persoanelor fizice care practică activitate independentă

Serviciul Fiscal de Stat din Republica Moldova informează persoanele fizice care practică activitate independentă despre aprobarea formularului tipizat al Avizului de plată la taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii, prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 109 din 27.11.2023.

Forumul primarilor, la Chișinău

Forumul primarilor „Viitorul administrației publice locale” - edilii din întreaga țară, Republica Moldova (n.r.), invitați la un dialog cu autoritățile centrale.