Record peste aşteptări în privinţa traficului de pasageri pe Aeroportul Iaşi

Date:

Share post:

Anul 2022 s-a încheiat cu un record peste aşteptări în privinţa traficului de pasageri pe Aeroportul Iaşi.

A fost depăşit pragul de 1,5 milioane, un salt de peste 15 la sută faţă de recordul precedent din 2019.

Şi celelalte aeroporturi din Moldova au consemnat anul trecut trafic mai mare decât în 2019: Suceava a ajuns la o performanţă anuală de 764 de mii de pasageri (peste 70 la sută), iar Bacăul, deşi lovit de dispariţia Blue Air, a reuşit să asigure îmbarcarea şi debarcarea a peste 556 de mii de pasageri (20 la sută creştere).

Aeroportul „Henri Coandă” a avut 12,6 milioane de pasageri în comparaţie cu 14,8 milioane cu trei ani înainte. Directorul Aeroportului Cluj-Napoca estimează că în 2023 va depăşi pragul de 3 milioane de călători.

Un număr de aproximativ 1,54 de milioane de oameni au trecut prin porţile aerogării ieşene, după ce luna decembrie a stabilit ultimul record al anului, cu peste 120 de mii de pasageri. Niciodată nu au fost mai mult de 100 de mii de pasageri în ultima lună din an.

Aeroportul „Traian Vuia” din Timişoara a încheiat anul 2022 cu un total de aproape 1,2 milioane de pasageri.

Dacă bănăţenii au căzut un loc în clasamentul după numărul de călători, ei rămân în continuare primii după Bucureşti în privinţa traficului de marfă – care a fost cu aproape 6 la sută mai mare la nivel naţional decât în 2019. Astfel, la Bucureşti s-au descărcat 34 de mii de tone, la Timişoara, 7,8 mii tone, iar la Cluj, 6,9 mii.

Constanţa a procesat 4,8 mii tone, iar Suceava, 99. La Iaşi au ajuns 15,7 tone. Statistica a fost publicată de presa locală Iași.

Există o motivație a creșterii substanțiale a numărului de călători care pleacă din Iași.

Internauții sunt de părere că numărul mare de călători se datorează moldovenilor de peste Prut, care vin și pleacă exclusiv de la Iași. Motivele sunt în primul rând financiare, prețul biletelor de aici fiind cu mult mai mici decât cele din Republica Moldova.

spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.