Reghina a ajutat la depistarea stupefiantelor. Foto

Date:

Share post:

Echipa Poliției de Frontieră, în componență fiind și patrupeda Reghina, a dat peste cap planul unui moldovean care a tăinuit prezența unei cantități de substanță narcotică.
Persoana a fost depistată cu ajutorului câinelul special pregătit, în punctul de trecere a frontierei Costești, pe sensul de intrare în Republica Moldova.
În cadrul controlului de specialitate al unui microbuz de rută ocazională „Cehia-Moldova”, printre pasageri a fost legitimat locuitorul raionului Hâncești. Asupra genții personale, câinele de serviciu Reghina a semnalat că ar fi lucruri interzise.
Ca urmare a extinderii controlului, polițiștii de frontieră în comun cu ofițerii FRONTEX au depistat, ascunse într-un pachețel, o substanță de culoare cafenie, cu miros specific asemănător hașișului şi o substanță de culoare albă, pretinse a fi din categoria psihotropă.
La audieri, cetățenul Republicii Moldova a declarat că substanța narcotică a fost cumpărată în Franța.
Cantitatea de substanță interzisă a fost ridicată și transmisă spre expertiză. În continuare cazul este cercetat de către polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Informațiile și imaginilie ne-au fost oferite de colegii de la Secția relații publice
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI RM.
spot_img

Articole asemănătoare

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Foto

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Imaginile vorbesc de la sine și le vedem în articolul de azi.

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? Câteva idei … Foto

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? La această întrebare vom răspunde cu câteva sugestii de cadouri potrivite pentru fiecare dintre noi, mari și mici.

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când?

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când? La aceste trei întrebări răspundem în cele ce urmează.

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la …

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la ... Pentru a afla răspunsul la întrebare, citim materialul care urmează, azi, la Infoanunț.