Republica Moldova  ”Alege Viața”

Date:

Share post:

În Republica Moldova, a fost lansată campania națională de prevenire a consumului de droguri: „ALEGE VIAȚA!”. Prin acest demers se urmărește ca, prin implicarea mai multor factori decizionali, dar și prin implicarea presei, să se atragă atenția asupra unui fenomen extrem de nociv pentru societate. În Republica Moldova, situația consumului de droguri este una alarmantă, autoritățile făcând eforturi pentru a ține fenomenul sub control .

Moldova, mai mult sau mai puțin, joacă rolul de tranzit în schemele frauduloase ale traficanților de droguri. Până în prezent, au fost deconspirate multiple cazuri de tentative de trecere prin această țară, a substanțelor narcotice, fiind reținute la intrare în țară sau deja pe teritoriul ei. De acest fenomen sunt afectați în mare parte minorii, care de regulă se lasă ușor influențați de grupul de comunicare din care fac parte.

Copiii străzii sau copii din familii bine poziționate material, cu toții intră în categoria de risc. Astfel de campanii sunt un puternic instrument de  micșorare, stopare și prevenire a narcomaniei printre minori.

Publicațiile Neogen (ziarul Info Anunț, Ghidul Magazin) din R. Moldova, în parteneriat cu cotidianul Ordinea Zilei din România se implică activ în promovarea unui mod sănătos de viață, pentru populația de pe ambele maluri ale Prutului.

Scopul campaniei  sus menționate este de a ridica gradul de conştientizare a societății și în special a grupurilor de  risc (tinerii cu  vârsta de 15-24 de ani), asupra efectelor drogurilor şi a substanţelor noi cu proprietăţi psiho-active.

La evenimentul de lansare a campaniei care a avut loc pe 11 noiembrie, reprezentanții autorităților implicate în această demers au vorbit despre importanța realizării unor acțiuni care vor descuraja potențialii consumatori de droguri, prin diferite metode, vizând îndeosebi sensibilizarea societății și identificarea alternativelor pentru tineri.

Campania  va fi implementată pe o perioadă de 6 luni, timp în care vor fi realizate mai multe acțiuni de prevenire și combatere a consumului de droguri, ca de exemplu:

– crearea grupurilor mixte formate din polițiști, asistenți sociali, medici, profesori, reprezentanți ai APL care vor organiza întruniri în școli, cu elevi și părinți;

– organizarea dezbaterilor publice cu tematica antidrog, în fiecare raion din țară;

– implementarea  activităților  de tip SafeNights, care vor promova campania în locurile de agrement din toată țara, în perioada vacanțelor școlare și a zilelor de odihnă;

– promovarea liniei  fierbinți a Direcției antidrog.

Campania „ALEGE VIAȚA!” este organizată, în Republica Moldova, de Inspectoratul General al Poliției (IPG) Chișinău, în parteneriat cu A.O. „Inițiativa Pozitivă”,  INODC Moldova, sub egida Comisiei Naționale Antidrog, Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita”, cu suportul financiar al UNICEF Moldova și Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.

                                               Ion Panfil

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.