Ministerul Educației Naționale (MEN) și Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT) dinau organizat, în perioada 17-19 martie a.c., la Alba Iulia, Reuniunea Directorilor Generali pentru Învățământ Profesional și Tehnic (DGIPT). Evenimentul face parte din calendarul manifestărilor organizate de MEN sub egida Președinției rotative a României la Consiliul Uniunii Europene.
În cadrul reuniunii au fost discutate viitorul educației și formării profesionale după anul 2020, respectiv rolul competențelor, abilităților, aptitudinilor, atitudinilor și al excelenței în dezvoltarea sistemelor de educație și formare profesională, în contextul unei dinamici sociale tot mai accentuate, se aarată într-un anunț informativ de la ministerul de resort de la București.
În acest sens, a fost evidențiat rolul competențelor, cu accent pe competențele digitale, antreprenoriale și transversale (în această ultimă categorie intrând gândirea critică, creativitatea, rezolvarea de probleme complexe), precum și modalitățile prin care se poate asigura dobândirea acestora.
Un alt punct pe agenda reuniunii l-a constituit inventarierea abordărilor privind dezvoltarea spiritului antreprenorial al elevilor la nivelul furnizorilor de formare profesională inițială, obiectivul urmărit fiind generarea unui învățământ profesional și tehnic atractiv, competitiv și relevant pentru piața muncii, la nivel european și național.
De asemenea, au fost prezentate și exemple de bune practici din România (Liceul Tehnologic Marmația din Sighetu Marmației) și din alte state membre în materie de promovare a excelenței în învățământul profesional și tehnic.
La Reuniunea Directorilor Generali pentru Învățământ Profesional și Tehnic (DGIPT) au participat 86 de experți din statele membre, reprezentanți ai Comisiei Europene, statelor candidate la aderarea la Uniunea Europeană, țărilor EFTA, Fundației Europene de Formare (ETF), Centrului European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (CEDEFOP), precum și reprezentanți ai partenerilor sociali reprezentativi la nivel european.
Foto: Pixabay