Românii merg în vacanță cu mașina personal

Date:

Share post:

Un sondaj online comandat de AutoEco.ro arată că aproape 60% dintre români vor merge vara aceasta în vacanță cu mașina personal. Circa un sfert dintre români intenționează să meargă în această vară cu mașina la mare în România, 22,5% plănuiesc să ajungă la munte în țară, iar 12% vor să plece cu mașina în vacanță în străinătate.

Pentru că pe timpul verii distanțele  parcurse de români cu autovehiculele personale ajung la aproximativ 5.000 de kilometri pe sezon, specialiștii în piese auto AutoEco.ro le recomandă conducătorilor auto verificarea amănunțită a mașinii înainte de a pleca în vacanță, pentru a remedia posibile defecțiuni și a preîntâmpina eventuale probleme frecvente care pot apărea la drum lung.

Pregătirea mașinii pentru vacanță și pentru perioada de vară necesită un buget de aproximativ 700 de lei, potrivit estimărilor AutoEco.ro. Pentru a veni în sprijinul  clienților, care amână, în mod uzual, lucrări de reparație importante la mașină, AutoEco.ro le oferă posibilitatea de a plăti în rate fără dobândă orice achiziție din magazinul online și manopera pentru serviciile  în service-ul auto asociat.

Astfel, pentru pregătirea mașinii, șoferii români au la dispoziție plata online în 12 rate fără dobândă prin cardul de cumpărături STAR de la Banca Transilvania, dar și plata online în rate fără dobândă prin Card Avantaj de la Credit Europe Bank, prin Garanti Bank, Alpha Bank și BRD Finance.

Achizițiile de piese auto în rate fără dobândă sunt tot mai des accesate pe AutoEco.ro de clienți care au înțeles că siguranța în mașină nu trebuie ignorată. Acum, 5% dintre clienți  achită în rate comenzile plasate online pe AutoEco.ro  și ne așteptăm ca, pe parcursul verii, când majoritatea pleacă în vacanță cu mașina, acest comportament să fie asimilat de un număr și mai mare. În prezent, oferim mai multe posibilități de achiziție cu plata în rate fără dobândă, prin parteneriatele pe care le dezvoltăm cu instituțiile bancare și nebancare din România”, spune Costin Stan, CEO AutoEco.ro.

Cum îți pregătești  mașina înainte de vacanță

Șoferii care pleacă în vacanță cu mașina sunt sfătuiți să verifice filtrele și nivelul uleiului de motor, sistemele de suspensie, direcție și de frânare, anvelopele, sistemul de lumini, precum și soluția de climatizare. Este importantă și efectuarea unei diagnoze, folosind un tester specializat, a calculatorului motor și a tuturor sistemelor de siguranță. În plus, este recomandat ca intervalul de revizie a nivelului uleiului de motor să nu depășească 12 luni sau maximum 15.000 de km parcurși.

Este important ca orice verificare să fie făcută doar de personal specializat în service-uri autorizate.

Dacă nu au fost înlocuite deja anvelopele de iarnă cu cele de vară, această operațiune este obligatorie înainte de a pleca la drum lung. Înainte de a fi montate, trebuie verificat nivelul de uzură al anvelopelor de vară, presiunea și eventuale deformări și lovituri.

Dacă în mașină vor fi și copii, este esențial ca aceștia să călătorească în condiții de siguranță. Potrivit legislației în vigoare, șoferii sunt pasibili de amenzi dacă transportă copii care nu folosesc centurile de siguranță sau scaune auto corespunzătoare vârstei. Codul Rutier impune folosirea scaunelor auto speciale omologate pentru copii sub vârsta de 3 ani și centura de siguranță pentru cei între 3 și 12 ani. Este interzisă transportarea copiilor sub 12 ani pe scaunele din față ale mașinii.

Ce probleme ce pot apărea la mașinile rulate vara

Pentru o vacanță fără incidente, înainte de a pleca în concediu cu mașina personală, șoferii trebuie să fie atenți și să prevină câteva probleme frecvent întâlnite la mașinile rulate vara. Astfel:

  • Mașinile pot avea scurgeri de lichid, precum lichidul de frână, cel de servodirecție, antigelul sistemului de răcire al motorului și uleiul de transmisie. Pentru a preîntâmpina aceste situații, este necesară o verificare la un service autorizat încă de la observarea primelor pierderi.
  • Înainte de vacanță, este recomandată și verificarea sistemului de frânare. Plăcuțele de frână trebuie să aibă o grosime cât mai mare, mai ales la roțile din față, unde uzura intervine mai rapid, iar lichidul de frână trebuie înlocuit o dată la doi ani.
  • Pot apărea probleme ale sistemului de aer condiționat cauzate de pierderi de freon și defectarea compresorului, iar igienizarea sistemului de ventilație este esențială înainte de plecarea în vacanță.
  • Filtrul de habitaclu (de polen), care filtrează aerul înainte de intrarea în sistemul de climatizare pentru a fi răcit și/sau distribuit în interiorul autovehiculului, trebuie înlocuit pentru a asigura confortul necesar pasagerilor.
  • La rularea cu viteză în condiții de nisip sau pietriș, parbrizul poate fi afectat. Tot viteza și parcurgerea unui număr mare de kilometri pe suprafețe accidentate pot duce la defecțiuni ale sistemului de suspensie.
Autor: Ligia Beatrice Vasilescu
Foto: Pixabay.com
spot_img

Articole asemănătoare

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...