Rose, studenta vietnameză pentru care Bucureștiul reprezintă chintesența culturii europene

Date:

Share post:

Do Vu Lan Nhung este o micuță cântăreață de operă, care se pregătește în București pentru a cuceri scenele lumii. Este studentă în România, datorită parteneriatului educațional existent între țara noastră și Vietnam, locul său natal. Oamenii s-au obișnuit să-i spună Rose, pentru că le este destul de greu să-i pronunțe numele.

Rose are 25 de ani și din 2016 trăiește în București, oraș care i-a devenit a doua casă. „Sunt pasionată de artă din copilărie și am ales să mă perfecționez în muzică clasică. Iubesc muzica și nu contează eforturile pe care le fac pentru a mă pregăti. Am fost admisă la Academia Națională de Muzică din Hanoi, cel mai mare institut de muzică clasică din țara mea, iar în timpul studiilor am aflat că există un acord de burse între Vietnam și România. M-am informat online și așa am descoperit că este o țară pașnică, frumoasă, specială, un loc în care s-a născut muzica clasică. România, din punctul meu de vedere, la capitolul muzică clasică este la același nivel cu Germania, Italia sau Franța. Aceasta a fost motivația mea de a depune cerere. Am primit bursă completă de studii în decembrie 2016”, îmi povestește tânăra.

Do Vu Lan Nhung este studenta sopranei Mariana Colpoș.

Studenta vietnameză recunoaște faptul că a avut și alte opțiuni, primind oferte de burse din Rusia și Ungaria. A ales însă România datorită faptului că s-a îndrăgostit de cultura noastră. În plus, Universitatea Națională de Muzică București este cunoscută în întreaga lume datorită profesorilor săi. „Sunt fascinată de soprana Mariana Colpoș, iar pentru mine este o onoare că îmi este profesoară. O ador atunci când cântă și am foarte multe de învățat de la ea. Trebuie să menționez că opera este o artă specială și nu contează unde studiezi, important este cu cine studiezi și cine te ajută să strălucești”, arată Rose.

Modul de lucru al dascălilor de la facultate a făcut-o să ia în calcul posibilitatea de a urma și o carieră în învățământ. Astfel, poate influența, la rândul său, pregătirea altor tineri. Astăzi, cel mai mare vis al său este să devină profesor de muzică.

În paralel cu studiile, Rose este implicată și în foarte multe proiecte muzicale. Multe dintre ele se derulează sub patronajul Ambasadei Republicii Socialiste Vietnam în România. De altfel, comunitatea vietnameză din București îi sprijină pe tinerii care studiază în țara noastră și îi ajută să se implice în multe evenimente culturale.

Vede Bucureștiul ca pe un mozaic

Cel mai mare vis al său este să devină profesor de muzică.

Atunci când i-a fost greu, iar dorul de familia și prietenii din Vietnam a copleșit-o, Bucureștiul nu a lăsat-o să renunțe. Frumusețea orașului, dar mai ales căldura oamenilor și liniștea vieții din Capitala României au întărit-o de fiecare dată. Rose mărturisește că stilul acesta este pe sufletul ei și îi dă pacea necesară pentru a se manifesta ca artist. „Îmi place totul aici. Pentru mine, Bucureștiul este o a doua casă. Mă fascinează dragostea oamenilor pentru natură, dar mai ales iubirea lor pentru muzica clasică. În ochii unui străin, Bucureștiul este un amestec format din tradiția acestui popor și din credința ortodoxă a românilor. În același timp este un loc în care trăiesc multe comunități de toate națiile. Bucureștiul, de fapt întreaga Românie, este ca un mozaic format din multe religii, culturi, peisaje etc.”, subliniază tânăra studentă.

Bucureștiul este cea de a doua sa casă.

Arhitectura unică pe care are ocazia să o admire în Capitala României a făcut-o să iubească și mai mult orașul. O încântă clădirile vechi, dar și faptul că există multe teatre, muzee și clădiri religioase care vorbesc despre istoria poporului român. „Îmi place frumusețea nostalgică a Bucureștiului și admir unicitatea valorilor istorice. Am vizitat mai multe muzee, printre care Muzeul Național de Artă al României, Muzeul „Theodor Aman”, Muzeul Național Cotroceni, Muzeul Național al Aviației Române. De asemenea, am avut ocazia să vizitez și alte regiuni din România. Am mers la Sibiu, la Piatra Neamț, la Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Pitești, Brașov. Am văzut și cel mai frumos drum din lume: Transfăgărășan. Iubesc toate locurile în care am fost și îmi este greu să mă decid doar asupra unuia. În toată România, m-a încântat arhitectura, dar și natura. Cel mai mult însă îmi place ospitalitatea acestui pământ. Oamenii te înconjoară cu dragoste și te fac să treci peste nostalgia pentru cei pe care i-ai lăsat acasă. Din aceste motive Bucureștiul este o destinație căutată de persoane ca mine. În acest oraș puteți găsi chintesența culturii europene. Pentru studenții care vor să învețe într-o țară liniștită, acesta este locul ideal. Viața nu este la fel de scumpă ca în alte capitale ale lumii. Dacă ar trebui să o iau de la capăt și mi s-ar oferi ocazia să aleg din nou, aș alege tot Bucureștiul”, subliniază Rose.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe

 

spot_img

Articole asemănătoare

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! O listă inspirată

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! Paștele este o perioada a reinnoirii si a sperantei si, totodata, momentul ideal pentru a face daruri inspirate, care sa aduca bucurie, sanatate si stare de bine.

Exclusiv: Un anunț gratuit pentru a crește activitatea… Unde? Cine?

Exclusiv: Un anunț gratuit pentru a crește activitatea... Unde? Cine? La aceste întrebări vom răspunde în cele ce urmează. 

Care este termenul limită de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit

Care este termenul limită de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit, pentru persoanele fizice din Republica Moldova.

Vrei să afli despre promovare în 2024, vânzări, video content? Hai pe 11 aprilie la evenimentul…

Vrei să afli despre promovare în 2024, vânzări, video content? Mai multe informații despre ineditul eveniment, în continuare, azi, la Infoanunț.