S-a lansat programul „Puterea medicinei românești, Monza servicii medicale pluridisciplinare pro bono”

Date:

Share post:

Grupul medical Monza Romania, promotor al elitismului medical, al perfomanțelor, al discreției și faptelor bune, alături de echipele medicale, lansează Programului “Puterea medicinei românești, Monza servicii medicale pluridisciplinare pro bono“.

Începănd cu 1 noiembrie, acest nou program cuprinde extinderea către servicii medicale diversificate a proiectului social de intervenții chirurgicale pro bono pentru cazurile de chirurgie cardiovasculară și neurochirurgie deja existent.  Programul existent a fost pus în practică acum un an prin intermediul acordului de colaborare încheiat între Spitalul Monza și Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC). Astfel, COPAC prezenta cazurile identificate prin intermediul asociaţiilor membre și le comunica Spitalului Monza, urmând ca decizia finală să fie luată de o comisie specializată, în funcţie de criterii și o cercetare riguroase.

Acum, nu numai Spitalul Monza va prelua cazurile sociale, ci toate entitatile medicale ale grupului vor contribui la extinderea programului oferind servicii medicale pluridisciplinare, de la investigații imagistice până la chirurgie cardiovasculara si neurochirurgie, pentru adulți și copii.

Selecţia cazurilor medicale eligibile pentru tratament și intervenţii chirurgicale pro bono va fi efectuată de către o comisie specializată, formată din membri administrativi și medicali ai Grupului Monza, în baza unor documente doveditoare puse la dispoziţie de către pacienţi.

În centrul gândurilor și acțiunilor noastre, a echipelor medicale de elită ale grupului medical Monza sunt  pacienții și sperăm să avem alături de noi toate Asociațiile Pacienților din România și factori de decizie din sistemul medical românesc.

Așa cum am spus mereu, sănătatea este o misiune pentru noi și ne propunem să arătăm că aceasta nu este doar o propoziţie care sună frumos, ci este un principiu după care ne ghidăm în activitatea noastră zi de zi. Prin intermediul acestui program, ne unim forţele pentru ca, împreună cu pacienţii noștri și cu tot sprijinul oferit de grupul internaţional din care facem parte, să oferim o viaţă mai bună unor oameni care nu își permit să se trateze așa cum ar trebui și așa cum au realmente nevoie”, a declarat Luca Militello, CEO Grup Monza România.

Dacă știam că Grupul Monza România cuprinde  o retea atât de extinsă de spitale și policlinici în țară, cu siguranță mă mutam la el mai demult. Numai în București vorbim de trei spitale , centre în care am regăsit performanță, elitism, echipe medicale sudate și nu în ultimul rând empatie pentru pacient. Aici am găsit o excelentă bunătate la toate nivelele, de la proprietarul spitalului, echipele de conducere până la toate echipele medicale. Bunătatea este la pachet cu modestia, de aceea noi am vorbit foarte putin despre astfel de actiuni. Am decis că este cazul să vorbim despre activitatea spitalului tocmai pentru a veni în sprijinul pacienților noștri.

Mărturisesc că, pentru mine, este realmente o plăcere sa fac parte din Grupul Medical Monza. Vorbim de un program pro bono care a început acum un an și care, iată, se extinde la mult mai multe specialități care există în cadrul grupului Monza”, a declarat Dna Conf. Dr Carmen Orban, Director General al Grupului Monza,  Grup Monza România.

Istoric

Grupul Monza însumează zece spitale private în Italia, cu focus pe chirurgia cardiovasculară și chirurgia de nișă. În Romînia, Grupul Monza și-a început activitatea prin lansarea Spitalului Monza, un spital privat specializat în efectuarea de intervenții chirurgicale complexe și în asigurarea de servicii medicale integrate de înaltă performanță. Grupul Monza este prezent astăzi în România prin: Spitalul Monza, Monza Metropolitan Hospital, Centrul Medical Monza, în București și Spitalul Monza-Ares în Cluj-Napoca, Centrele Monza-Ares în Constanța și rețeaua ambulatorială Ritmico, în orașele  Giurgiu, Constanța, Buzău, Focșani și Ploiești.

                                                                                                  Irina Carmen Dumitru

                           Marketing and Communications Manager – Grupul Monza România

 

spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.