S-a parafat colaborarea medicală România și Franța. Cei doi miniștrii și-au dat mâna

Date:

Share post:

Astăzi, 26 ianuarie 2023, a avut loc semnarea Memorandumului de Înțelegere de către ministrul Sănătății din România, prof. univ. dr. Alexandru Rafila și ministrul Sănătății și Prevenției din Republica Franceză, François Braun.

Au participat la discuții si la ceremonie oficiali ai ministerului de profil din Franța și membri ai Ambasadei României în Franța, se arată în comunicatul emis spre difuzare redacției Info Anunț.

Memorandumul semnat la Paris, reglementează cadrul legal de cooperare în domeniul sănătății și include schimbul de informații cu privire la organizarea sistemelor de sănătate și de asigurări de sănătate, donarea și transplantul de organe, prevenirea și controlul bolilor transmisibile și a riscurilor epidemice, prevenirea și abordarea integrată a bolilor netransmisibile și reducerea factorilor de risc care sunt implicați în producerea acestora.

Ministrul Sănătății s-a întâlnit în cursul zilei cu experți francezi în domeniul sănătății, iar ulterior va vizita si va avea consultări cu reprezentanți ai unor spitale din Paris, ai Agenției de Biomedicină și ai Înaltei Autorități pentru Sănătate, pentru dezvoltarea colaborării concrete în domeniul medical.

Printre temele de discuție se numără colaborarea în domeniul controlului cancerului, modele de bună practică în domeniul asistenței medicale primare, dezvoltarea serviciilor de medicină de urgență și asistență medicală spitalicească, și îmbunătățirea sistemului de asigurări de sănătate, Franța având unul dintre cele mai bune sisteme de sănătate din UE.

spot_img

Articole asemănătoare

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț. 

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul …

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul ... Pentru a afla mai multe amănunte în acest sens, citim articolul care urmează.

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor. Care sunt acestea, în textul pe care îl redăm în continuare la Infoanunț.