Secția pediatrie pentru copii cu dereglări metabolice, malnutriții și reanimare a Spitalului Coțaga din Chișinău, la standarde occidentale

Date:

Share post:

Miercuri, 6 iunie a.c., la Spitalul Clinic de copii ”Emilian Coțaga” a avut loc un eveniment susținut de Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) de la Chișinău. Motivul pentru care s-au adunat, în același loc, oficialii de stat, medicii specialiști și invitații, inclusiv noi, mass-media din România și Republica Moldova, l-a constituit renovarea Secției pediatrie pentru copiii cu dereglări metabolice, malnutriții și reanimare, după standarde moderne, occidentale.

Actualmente, aceasta este unica secție specializată la nivel național ce deservește atât pacienții din raioane, cât și pe cei din municipiul Chișinău. Aici, anual, se tratează aproximativ 700 copii cu dereglări metabolice, subnutriții, maladii ale tractului digestiv, sporadice şi cronice, dar și diverse patologii ereditare.

„Ne dorim condiții bune în toate spitalele din țară, pentru că sănătatea populației depinde foarte mult de condițiile și serviciile medicale acordate, care trebuie să fie calitative și accesibile, dar și de dotarea instituțiilor medicale, unde medicii  își pot exercita misiunea, cea de a salva vieți ”, a declarat ministrul MSMPS, Svetlana Cebotari.

Ușile vechi au fost schimbate, acestea reprezentând o sursă de infecție intraspitalicească, suprafața pereților a fost renovată capital, saloanele de tratament  de asemenea, și au fost cumpărate paturi noi pentru copii. Secția este dotată cu zece saloane individuale, reanimare și terapie intensivă, salon  medici, salon asistente medicale, bucătărie și bloc sanitar.  Fiecare salon este separat prin ușă, ceea ce permite izolarea pacienților și respectarea condițiilor de igienă.

,,Acest eveniment este unul foarte important pentru întreg sistemul medical din Republica Moldova’’a declarat Sergiu Gladun, directorul IMSP Institutului Mamei și Copilului, în contextul inaugurării festive.

La rândul său, directorul IMSP ”Institutul Mamei și Copilului”, Sergiu Gladun, a subliniat că ”în  secția renovată se tratează copii din toată țara și era extrem de necesară renovarea și dotarea acesteia. Acesta a mulțumit Guvernului și partenerilor pentru suportul oferit în realizarea acestui obiectiv.

,,Acest eveniment este unul foarte important pentru întreg sistemul medical din Republica Moldova’’a mai menționat Sergiu Gladun, în contextul inaugurării festive.

Pentru reparația secției a fost alocată suma de 775.000 lei/mdl, inclusiv 51.420 lei/mdl pentru mobilier, oferiți ca suport din partea Asociației „Învingem fibroza chistică” și Clubului Internațional al Femeilor din Moldova.

Secția de pediatrie pentru copii cu dereglări metabolice, malnutriții reanimare a fost deschisă în cadrul Spitalului Clinic Republican pentru Copii ,,Emilian Coțaga’’ în anul 1968 pentru diminuarea mortalității infantile. În ultimii 50 de ani au fost efectuate doar câteva reparații minore.

Condițiile hoteliere constituie o componentă importantă în actul medical și contribuie semnificativ la îmbunătățirea condițiilor atât pentru pacienți, cât și pentru părinții care trebuie să fie mereu alături de copii lor, mai ales în momentele dificile ale vieții.

Autor:Stelly Rusnac
Foto:Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale

 

spot_img

Articole asemănătoare

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor. Care sunt acestea, în celel ce urmează.

Eveniment: Vernisaj expoziția Spirala Naturii

Eveniment: Vernisaj expoziția Spirala Naturii. Unde? Când și despre ce este vorba mai exact, în cele ce urmează.

Invitație fascinantă: XXL TARANTULA EXPO

Invitație fascinantă: XXL TARANTULA EXPO. Mai multe informații despre acest minunat eveniment expozițional, în cele ce urmează.

Nou: Sesiunea de achiziții de artă contemporană 2024. Unde? Cine poate participa?

Nou: Sesiunea de achiziții de artă contemporană 2024. Unde? Cine poate participa? La aceaste întrebări, răspundem în cele ce urmează.