Secțiune nouă pe portalul ANAF. Care este aceasta și cui se adresează

Date:

Share post:

În vederea facilitării conformării cu obligațiile instituite în sarcina instituțiilor financiare, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pune la dispoziție o nouă secțiune dedicată schimbului automat de informații în domeniul impozitelor directe.

Secțiune nouă pe portalul ANAF. Care este aceasta și cui se adresează

Prin intermediul acestei pagini, instituțiile financiare din România care au obligația să aplice normele de raportare și diligență fiscală în scopul realizării schimbului de informații în temeiul instrumentelor juridice de drept internațional la care țara noastră este parte, au acces la următoarele informații:

– ghiduri care cuprind aspecte detaliate referitoare la Standardul comun de raportare (SCR) și acordul FATCA,

– întrebări frecvente și clarificări legate de SCR și acordul FATCA,

– lista partenerilor pentru schimb automat de informații cu privire la conturile financiare ale contribuabililor nerezidenți,

– alte link-uri utile și modele de formulare tip ”autocertificare”,

– date de contact.

Totodată, în conformitate cu cadrul legal aplicabil, ANAF a publicat listele actualizate cu jurisdicțiile participante și cele care fac obiectul raportării, se arată într-un comunicat media al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași, Comunicare, PR și Mass Media, emis spre difuzare redacței Info Anunț.

Ce trebuie să știm despre ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) este un organ de specialitate al administrației publice centrale din România. A fost înființată la data de 1 octombrie 2003 în subordinea Ministerului Finanțelor Publice.

Începând cu ianuarie 2004 a devenit operațională, dobândind calitatea de instituție cu personalitate juridică proprie, prin desprinderea direcțiilor cu atribuții în administrarea veniturilor statului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice (wikipedia).

ANAF are rolul de a asigura resursele pentru cheltuielile publice ale statului prin colectarea și administrarea eficace și eficientă a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat.

Text: Filip Gheorghe

Foto: arhiva

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Cum arată portretul lui Horea, expus în premieră la Muzeul Național Brukenthal

Portretul lui Horea realizat de artistul Ioan Constande expus în premieră la Muzeul Național Brukenthal. Mai multe amănunte în cele ce urmează.

1 Decembrie – Ce îți doresc eu ție, dulce Românie? Concurs național de eseuri istorice

Muzeul Țării Crișurilor Oradea, Complex Muzeal,  organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Universitatea din Oradea și Inspectoratul Școlar Județean Bihor, un nou concurs online de eseuri istorice, având ca temă: 1 Decembrie - Ce îți doresc eu ție, dulce Românie?  care este destinat tinerilor din gimnaziu și liceu.

Iată care sunt tendințele de călătorie înregistrate la Târgul Online de Turism, inclusiv ofertele Black Friday

În cadrul Târgului Online de Turism din luna noiembrie, IRI Travel, unul dintre cei mai cunoscuți touroperatori din România, a analizat evoluția vânzărilor pentru destinațiile sale principale.

Despre rezultatele operațiunii JAD Finestra 3, organizată la frontierele Republicii Moldova

În prima jumătate a lunii noiembrie 2023 a fost desfășurată operațiunea internațională JAD Finestra 3. În Republica Moldova operațiunea a unit în acțiuni pe linie de prevenire, detectare și combatere a diferitor ilegalități Poliția de Frontieră, Serviciul Vamal și Agenția Europeană FRONTEX.