Semnificația numerologică a anului 2022

Date:

Share post:

Care este semnificația numărului 6, număr care guvernează anul 2022? Am analizat din punct de vedere numerologic și pot fi descrise, ca generalități, următoarele aspecte:

  1. Este o cifră pară, deci are ”pereche”, prin urmare este anul în care cei singuri vor uita de singurătate. Prietenie, iubire…
  2. Reprezintă și anul grupului, anul în care se lucrează în echipă, acasă, în familie și/sau la serviciu. Cifra parteneriatului. Chiar și această perioadă tristă a omenirii – ”pandemia” – reprezintă o încercare de grup/țară.
  3. Din punct de vedere spiritual, s-a terminat karma (plățile din trecut, personale sau ale arborelui genealogic) și vom trăi dharma (binecuvântările divine), pentru cei care au învățat lecțiile, au luat examenele și au ajuns la conștientizare.
  4. Oamenii vor trece prin diferite încercări, în continuare, pentru că lupta bine-rău continuă, atât în interiorul, cât și în exteriorul nostru. Atunci când înțelegem că viața trebuie trăită în echilibru, armonie și pace, vom atinge, pe deplin, fericirea.
  5. În 2022, fiecare dintre noi trebuie să lase la o parte ego-ul, aroganța, superioritatea și mândria și să ceară ajutor, să existe o completare, mai ales  acolo unde este ea necesară. Vom trăi lecția responsabilității. Să acceptăm ceea ce nu putem schimba și să fim responsabili pentru noi înșine, dar și pentru ceilalți, apropiați, cunoscuți sau necunoscuți. Să ”tratăm” cu bunătate, bunăvoință și iubire inclusiv natura și mediul înconjurător, pentru că de noi depinde viitorul planetei și umanității, în general.

Autor: Ligia Beatrice Vasilescu

Foto: Arhiva INFO ANUNȚ

spot_img

Articole asemănătoare

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Foto

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Imaginile vorbesc de la sine și le vedem în articolul de azi.

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? Câteva idei … Foto

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? La această întrebare vom răspunde cu câteva sugestii de cadouri potrivite pentru fiecare dintre noi, mari și mici.

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când?

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când? La aceste trei întrebări răspundem în cele ce urmează.

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la …

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la ... Pentru a afla răspunsul la întrebare, citim materialul care urmează, azi, la Infoanunț.