Serviciul Fiscal de Stat din Republica Moldova recomandă contribuabililor să treacă ceasurilor echipamentelor de casă și de control cu memorie fiscală/ imprimantelor fiscale (MCC/IF) la ora de vară până la 20 aprilie 2023.
În conformitate cu prevederile Regulamentul cu privire la exploatarea echipamentelor de casă şi de control pentru efectuarea decontărilor în numerar şi/sau prin alt instrument de plată, contribuabilii trebuie să utilizeze mașinile de casă și de control/imprimantele fiscale în stare de funcționare.
Una din cerințele în care MCC/IF se consideră în stare bună de funcționare este dacă ele imprimă pe documente data calendaristică curentă şi timpul cu deviere maximă de 15 minute de la timpul real.
Excepție face doar devierea cu o oră în perioada de trecere de la ora de vară/iarnă la ora de iarnă/vară, care nu va depăși data de 20 noiembrie/aprilie a anului în curs.
Precizăm că, Republica Moldova va trece la ora de vară la data de 26 martie 2023, potrivit informației oferite de Serviciul comunicare, Serviciul Fiscal de Stat al RM.
SFS lansează și o alertă
Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă contribuabilii să fie vigilenți în contextul apariției unui nou tip de escrocherie cu utilizarea datelor și simbolicii autorității fiscale.
Aceasta se manifestă prin expedierea aleatorie către contribuabili a mesajelor electronice (e-mail), prin care se solicită achitarea unor presupuse restanțe către Bugetul de stat.
În cazul recepționării unor astfel de notificări, rugăm să informați imediat organele de drept și Serviciul Fiscal de Stat. Datele de contact a subdiviziunilor SFS le găsiți aici.
La fel, vă puteți adresa la orice Direcție deservire fiscală pentru a obține informația despre situația fiscală curentă.
În cazul deținerii semnăturii digitale (electronică sau mobilă), aveți posibilitatea verificării existenței obligației fiscale a impozitului pe venit prin intermediul serviciului online „Contul curent al contribuabilului” din cadrul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului”.
Pentru verificarea online este necesar de efectuat următorii pași:
Pasul 1: accesați SIA „Cabinetul personal al contribuabilului” de pe portalul www.sfs.md;
Pasul 2: accesați butonul „Autentificare”;
Pasul 3: accesați butonul „Autentificare M-Pass”;
Pasul 4: selectați modalitatea de autentificare;
Pasul 5: accesați butonul Servicii;
Pasul 6: accesați serviciul „Contul curent al contribuabilului”;
Pasul 7: generați raportul „Contul curent detaliat”.
Informațiile au fost transmise de sursa menționată anterior pentru Infoanunț.