Spitalul Regional de Urgenţă de la Iaşi va costa peste 320 milioane euro

Date:

Share post:

Pentru construcţia şi funcţionarea Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi sunt estimate cheltuieli de peste 320 milioane euro.

Prin programul de guvernare a fost asumată construcţia a opt spitale regionale. Proiectele spitalelor regionale Iaşi, Cluj, Craiova sunt în fază avansată şi vor fi parţial prin fonduri europene. De curând, în luna iunie la ministerul Sănătăţii a fost aprobată o structură specifică pentru implementarea şi monitorizarea spitalelor regionale, astfel încât în colaborare cu echipa de consultanţi BEI să putem să facem paşi înainte“,a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Oficialul guvernamental a menționat că în cazul Spitalului Regional de Urgenţă de la Iaşi “ne aflăm în faza în care consultanţii prezintă studiul de fezabilitate“. “Documentul cuprinde analiza cererilor şi opţiunilor propuse, planurile de funcţionare detaliate, analiza cost-beneficiu, modelul operaţional în conformitate cu solicitările ministerului Sănătăţii şi cele mai bune practici internaţionale. Aici aş vrea să fac o remarcă, suntem în faza de modificare inclusiv a legislaţiei, astfel încât aceste spitale regionale să corespundă celor mai moderne proiecte existente în acest moment pe plan mondial“, a mai spus Sorina Pintea.

Spitalul Regional de Urgenţe din Iaşi va avea o suprafaţă de aproximativ 120.000 de metri pătraţi şi o capacitate de cazare de 850 de paturi. Estimarea financiară pentru punerea în aplicare a acestui proiect este 321,4 milioane de euro, fără TVA, din care se vor accesa fonduri europene în valoare de 50 milioane de euro, restul banilor provenind din alte surse de finanţare, inclusiv bani guvernamentali.

Acest spital va prelua Spitalul de Urgenţă Sfântul Spiridon şi, în conformitate cu master planul regional, va include şi servicii noi în prezent furnizate şi de alte spitale, Neurochirurgie, Obsterică Ginecologie, Chirurgie pediatrică. Spitalul Regional va fi organizat pe centre de servicii, va utiliza tehnologii medicale avansate. Structura Spitalului Regional se bazează în general pe managementul interdisciplinar al paturilor, pe separarea pacienţilor programaţi şi neprogramaţi. Modelul bazat pe valoare şi organizarea serviciilor medicale se va face pe următoarele centre şi asta este o noutate în medicina românească, cap-gât, torace, abdomen, medicină internă, mamă şi copil. Avantajele organizării şi funcţionării pe centre sunt multiple, pornind de la utilizarea flexibilă a paturilor, schimbul de cunoştinţe structurate în beneficiul pacientului, utilizarea eficientă a resurselor. De asemenea, spitalul va fi echipat cu echipamente de înaltă tehnologie ce vor permite efectuarea de proceduri minim invazive chiar şi în cazuri dificile“, a explicat Sorina Pintea.

Autor: Sofia Filip
Foto: Ministerul Sănătății Facebook
spot_img

Articole asemănătoare

Vino în „Laboratorul curiozității” să descoperim știința interactiv și distractiv    

Vino în „Laboratorul curiozității” să descoperim știința interactiv și distractiv. Muzeul Judeţean de Istorie și Arheologie Maramureş și Doti te invită între 7-17 aprilie 2025 la ...

Iată cine sunt campionii turneului național de luptă „Trânta”. FOTO

Iată cine sunt campionii turneului național de luptă „Trânta”. Campionii turneului național de luptă „Trânta” în memoria generalului-maior Anton Gamurari.

Campanie de informare privind regulile de regim în zona de frontieră. FOTO

Campanie de informare privind regulile de regim în zona de frontieră. În acest weekend, angajații Poliției de Frontieră au derulat o campanie de informare

Un nou capitol al excelenței în dermatologie va reuni elite medicale din zece țări, la Iași

Un nou capitol al excelenței în dermatologie va reuni elite medicale din zece țări, la Iași. PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie și va reuni la Iași elite medicale din zece țări.