Sprijin financiar pentru familiile și persoanele defavorizate

Date:

Share post:

Familiile și persoanele defavorizate vor beneficia de sprijin financiar din partea statului pentru depășirea dificultăților cu care se confruntă. Cabinetul de miniștri a aprobat Regulamentul-cadru privind organizarea și funcționarea Serviciului social de suport monetar adresat familiilor sau persoanelor defavorizate, care va fi implementat începând cu 1 iulie curent.

Asistența financiară va fi oferită beneficiarilor pentru necesități precum: produse alimentare, reparația locuinței sau construcția sobei, procurarea combustibilului pentru prepararea hranei și încălzirea în sezonul rece, dar și achiziționarea mobilierului sau a îmbrăcămintei necesare. Alocația va constitui cel mult 6 mii de lei și va fi acordată printr-o singură plată sau prin plăți lunare, dar pentru o perioadă nu mai mare de 6 luni.

Serviciul de suport monetar va fi instituit în cadrul structurii teritoriale de asistență socială, iar de selecția beneficiarilor, precum și de stabilirea mărimii ajutorului financiar va fi responsabilă Comisia pentru protecția persoanelor aflate în dificultate. Potențialii beneficiari vor fi identificați de către asistentul medical, reprezentanții autorităților publice și ONG-urilor sau la solicitarea directă a persoanei defavorizate.

Sprijinul financiar va putea fi acordat și familiilor care beneficiază de ajutor social sau de suport oferit în perioada rece a anului.

Pentru funcționarea serviciului, statul a alocat în acest an circa 14 milioane de lei.

Autor: Sofia Filip

Foto: Pixabay.com

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Mesaje ascunse în situații de viață neplăcute. Exclusiv

Mesaje ascunse în situații de viață neplăcute. Un articol exclusiv la Info Anunț. Putem vorbi despre mesaje ascunse sau binecuvântări divine, acolo unde nu există o explicație pentru starea de sănătate care nu se ameliorează la oricâte tratamente am recurge...

Autoritatea Vamală Română anunță punerea în funcțiune a unui nou sistem de scanare cu raze X în …

Autoritatea Vamală Română a finalizat punerea în funcțiune a unui sistem de scanare cu raze X utilizat pentru controlul

S-a dat anunțul! Prețuri mai mari la carburanți

S-a dat anunțul! Prețuri mai mari la carburanți. Începând cu data de 3 septembrie 2026, în Republica Moldova, prețurile la combustibil, motorină și benzină, vor fi mai mari. 

Fascinant! „Sabato Italiano”. Unde, cum, cine …

Fascinant! „Sabato Italiano” aduce farmecul Italiei: mercato, muzică live, gelato și o petrecere Italo-Disco.