Tabere educaționale exclusiviste în Elveția

Date:

Share post:

O serie de instituții de învățământ de top din Elveția vor reîncepe din această vară organizarea de tabere academice pentru copii. Acestea se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 10 și 17 ani, care își doresc să studieze mai departe în țara cantoanelor sau care, pur și simplu, sunt interesați de o experiență unică din punct de vedere educațional dar și recreațional.

În același timp, instituțiile au programe special pregătite și pentru copii cu vârste între 4 și 7 ani. Costurile pentru o astfel de tabără în Elveția încep de la aproximativ 2500 de franci elvețieni, și pot ajunge până la 7000 de franci elvețieni, în cazul unei tabere cu durata de 3 săptămâni, la Lugano, unde pot experimenta domenii profesionale ca arhitectură și design, musical, artă culinară.

Taberele sunt organizate în locații exclusiviste, fie în campusuri  universitare sau liceale, fie în spații hoteliere de lux, unde copiii aprofundează intensiv limba engleză sau franceză, în timp ce intră în contact cu domenii profesionale ca management hotelier și ospitalitate, antrepenoriat, arhitectură și design, fotografie, industrie muzicală, ciocolaterie și cofetărie sau alte arte culinare. În plus, participanții au acces la sporturi și cursuri sportive clasice, dar și din zone de nișă cum ar fi: golful, călăria, alpinismul, squash, sporturile nautice sau rafting.

În fiecare an, zeci de familii din Romania aleg Elveția ca cea mai potrivită destinație de studiu universitar pentru copiii lor, dar și pentru EduTaberele organizate aici. Elvețienii își vor prezenta programele pentru anul acesta în cadrul evenimentului Swiss Week, în curs de desfășurare, în perioada 8-14 martie. Evenimentul este o tradiție în zona educației internaționale, desfășurându-se deja de câțiva ani și în țara noastră. Pentru această ediție, instituțiile elvețiene își adaptează oferta educațională pe zona taberelor, oferind în premieră reduceri de până la 20% în cursul acestei săptămâni. Înscrierile se pot face pe www.edutabere.ro sau în birourile consultantului educațional IntegralEdu.

Experiența taberelor educaționale internaționale are o mare valoare adăugată pentru evoluția tinerilor, mai ales după ultimul an petrecut în condiții de viață și studiu anormale. Într-un astfel de program, copiii ajung să își dezvolte mai mult încrederea în sine, se decuplează de la tehnologie și au mai multă activitate offline. În taberele educaționale, participanții socializează, fac sport, își exersează și aprofundează cunoștințele de engleză, franceză sau germană, împreună cu tineri din alte țări, experimentând un mediu cu multă diversitate culturală.

Foto: Pexels.com

 

 

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Cine reamintește despre obligația modificării orei ECC conform orei de vară până la 20 aprilie 2024

Cine reamintește despre obligația modificării orei ECC conform orei de vară până la 20 aprilie 2024. Acesta este subiectul pe care îl redăm în cele ce urmează.

Exclusiv: Ce înseamnă și cum ne trăim viața în noua paradigmă temporară

Exclusiv: Ce înseamnă și cum ne trăim viața în noua paradigmă temporară. Acesta este subiectul motivațional pentru acest weekend.

Atenție: O linie a căilor ferate din România este închisă 3 zile

Atenție: O linie a căilor ferate din România este închisă 3 zile. Despre ce este vorba mai exact în articolul care urmează azi, la Infoanunț.

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! O listă inspirată

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! Paștele este o perioada a reinnoirii si a sperantei si, totodata, momentul ideal pentru a face daruri inspirate, care sa aduca bucurie, sanatate si stare de bine.