Toți românii sunt invitați să facă o faptă bună de GivingTuesday

Date:

Share post:

GivingTuesday devine anul acesta în România Săptămâna Generozității și are loc în perioada 1 și 8 decembrie 2020. În această perioadă, românii sunt invitați să fie solidari și să contribuie cu un gest oricât de mic la schimbarea unei povești, a stării de spirit sau chiar a vieții cuiva.

Organizatorii GivingTuesday România dau startul săptămânii generozității cu o inițiativă proprie, inedită: „Comandă cu inima”. În perioada 4-8 decembrie, cei care vor să facă o faptă bună și să se bucure în același timp de o gustare delicioasă, pot comanda mâncare de la unii dintre cei mai apreciați chefi și food bloggeri din țară. Marius Tudosiei, Răzvan Dumitrescu, Adina Chițu (Pancake Planet) și Georgiana Murășan (Baking Adventure) sunt cei care au spus „Da” invitației de a găti pro bono, cu ocazia GivingTuesday, cu ingredientele primite de la Cora. Preparatele lor pot fi comandate în perioada următoare prin aplicația foodpanda și vor fi găsite în meniul restaurantului Burger Van. Livrarea este gratuită, iar banii strânși în urma vânzării preparatelor vor fi donați către proiectul „N-avem Sânge” al Asociației HEM. „N-avem Sânge” este principalul program național de stimulare a donării voluntare de sânge și este bazat pe un insight relevant, cel legat de curaj. Banii vor fi folosiți în campanii de mobilizare pentru donarea de sânge și de plasmă de la persoanele vindecate de COVID-19.

László Bodor, cofondator al Asociației Envision, organizație care a adus mișcarea GivingTuesday în România, spune că „am profitat că anul acesta avem la dispoziție o săptămână întreagă pentru fapte bune și am pus la cale o colaborare inimoasă. Cu toții avem ceva de dat, așa că am reunit parteneri din domenii diferite ca să facem bine împreună. Astfel ne-a venit ideea de a pune la dispoziția românilor o serie de preparate speciale de GivingTuesday, gătite pentru ei de 4 chefi și food bloggeri îndrăgiți. Este o adevărată adunare de forțe, parteneri care au pus inimă ca ideea noastră să devină realitate. Cora ne-a ajutat cu ingredientele, foodpanda ne-a pus la dispoziție aplicația și transportul gratuit, Burger Van ne ajută pe partea logistică, chefii gătesc cele mai gustoase preparate, iar oamenii vor pune inimă comandându-le. Le suntem tuturor recunoscători pentru implicare și le mulțumim. Împreună suntem mai puternici.”

Cu toate că Săptămâna Generozității începe pe 1 decembrie, pe site-ul GivingTuesday România deja s-au înscris numeroase inițiative de bine din toată țara. Pink Post se oferă să livreze scrisori pentru toate ONG-urile care și-au înscris inițiativa pe site și continuă să livreze colete pentru MagicBOX; Asociația Your Educated Society strânge calculatoare, tablete și telefoane pentru elevii defavorizați, care nu au acces la terminale prin care să țină pasul cu colegii și profesorii lor; Asociația „Divers” oferă mese calde gratuite persoanelor defavorizate din Târgul Mureș; Dorcas Aid România își propune să umple 1500 de găleți cu alimente pentru cei nevoiași etc. Toate inițiativele pot fi găsite pe site-ul GivingTuesday, aici.

„Cu toții avem ceva de dat” este mesajul inițiativei anul acesta și deschide poarta către o serie emoționantă de povești ale celor care au dăruit, au primit și au învățat în același timp că generozitatea este la îndemâna oricui. Anul acesta, GivingTuesday este marcat prin puterea exemplului oferită de oameni de bine. Vladimir Drăghia, Mirela Retegan, Cristian Hrubaru, Toader Păun, Alex Grecu, Ariel Constantinof, Andreea Vasile și Marius Manole sunt doar câțiva dintre cei care povestesc despre ce înseamnă să fii generos. Rezultatul îl reprezintă o serie de videoclipuri emoționante, care pot fi urmărite aici.

Parteneri de bine ai campaniei GivingTuesday de anul acesta sunt: Good Bureau, Europa FM, Donează cu Pago, Donorium, Galantom, Fă Bine, Asociația HEM, Asociația Techsoup, Eidos Foundation, Primăria Municipiului Alba Iulia. Mulțumiri speciale merg către echipa Creative Broadcast, pentru realizarea clipurilor despre generozitate și tuturor partenerilor care au contribuit la inițiativa „Comandă cu inima”: foodpanda, Burger Van, Cora, Adina Chițu, Georgiana Murășan, Marius Tudosiei și Radu Dumitrescu.

Istoric

#GivingTuesday Romania – o zi pentru a dărui face parte din mișcarea internațională care dorește să instituie la nivel global o zi a generozității și a implicării sociale. #GivingTuesday pune în valoare generozitatea oamenilor și puterea de comunicare a rețelelor sociale, aducând împreună ONG-uri, instituții publice, companii și oameni de bine pentru a se implica în comunitate. Din 2017 #GivingTuesday se sărbatorește și în România. Mai multe informații pe givingtuesday.ro.

Despre Asociația Envision – Asociația Envision este o organizație neguvernamentală înființată în 2012, care creează punți de legătură între dorința oamenilor de a ajuta și posibilitatea de a o face. Prin dezvoltarea unor instrumente precum Galantom.ro, Envision își propune să contribuie la creșterea gradului de implicare socială și susținerea dezvoltării sectorului neguvernamental din România.

Text și foto: PR CONAN

spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.